Politică Administrație

Comunicat de presă Sorin Bumb: Vin banii europeni pentru rețelele de gaze naturale. Ghidul solicitantului se lansează în dezbatere publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Ghidul Solicitantului pentru finanțarea distribuțiilor inteligente de gaze naturale va intra în dezbatere publică în perioada imediat următoare, urmând ca din luna august, după cum a anunțat și premierul Ludovic Orban, să se lanseze apelul de finanțare pentru realizarea acestor rețele atât de necesare pentru localitățile României.

În această după-amiază am discutat cu Ministrul Marcel Boloș ultimele aspecte legate de acest ghid al solicitantului. Am lucrat împreună foarte mult la acest document, pe baza căruia se vor acorda finanțările, pentru a-l face cât mai clar și cât mai accesibil pentru autoritățile publice care vor accesa aceste fonduri europene.

Am lucrat împreună cu reprezentanți ai primarilor, cu specialiști din Ministerul Dezvoltării și din Ministerul Fondurile Europene pentru a ajunge la o variantă cât mai bună pentru oameni și pentru a-l face aplicabil pentru cât mai mulți solicitanți. S-a lucrat foarte mult, împreună cu toți cei interesați și în curând documentul va fi lansat în etapa obligatorie de consultare publică, astfel încât din cursul lunii august să se poată deschide sesiunea de finanțare și autoritățile locale să poată depune proiectele.

În funcție de necesități, Autoritatea de Management a Programului va putea decide o eventuală extindere a perioadei de depunere a proiectelor, pentru că scopul nostru este să oferim această oportunitate cât mai multor solicitanți și cât mai multe comunități locale să beneficieze de aceste fonduri. Finanțarea se va face în proporție de 85% din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 15% din fonduri guvernamentale.

Fondurile se vor acorda prin programul Operațional Infrastructură Mare, în cadrul Axei Prioritare 8 – Sisteme Inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale, iar distribuțiile nou înființate de gaze, finanțate din aceste fonduri europene, vor avea componente inteligente care vor crește eficiența energetică, îmbunătățind flexibilitatea, siguranța și eficiența în operare a acestor rețele.

Realizarea de noi rețele de distribuție a gazelor naturale este deosebit de importantă pentru multe comunități locale din România, urmând să ajute foarte mult la dezvoltarea lor. Prin modificările legislative pe care le-am promovat în ultimul an și prin modul în care am gândit acest ghid de finanțare vrem să dăm posibilitatea administrațiilor publice locale să se implice direct în realizarea acestor investiții și totodată să ușurăm sarcina administrativă și birocratică pe care ele o au de îndeplinit pentru accesarea fondurilor necesare. În acest fel se realizează o absorbție mai bună și mai rapidă a fondurilor europene, iar cetățenii, mai ales din mediul rural și din micile orașe, vor putea beneficia de rețele moderne și sigure de distribuție a gazelor naturale.

Sorin Ioan BUMB

Deputat PNL de Alba

Vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult