Comunicat de presă| Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș: Proiect de lege cu programe de sprijin pentru zona montană
Senatorul PSD de Alba, Călin Matieș: Proiect de lege cu programe de sprijin pentru zona montană
În Senatul României, alături de colegii din PSD, susțin un proiect de lege pentru oamenii din zona montană a județului Alba!
În primul rând, actul normativ prevede acordarea de bani pentru înființarea centrelor de colectare a şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană.
În al doilea rând, îi ajută financiar, în mod direct, pe cei care vor să înființeze stâne montane.
În al treilea rând, prevede sprijin financiar nerambursabil pentru persoanele care vor să înființeze centre de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană.
Astfel, proiectul de lege vizează acordarea de sprijin financiar pentru valorificarea superioară a produselor montane și stipulează noi posibilități de finanțare nerambursabilă pentru crescătorii de ovine și caprine, respectiv pentru cei care doresc să înființeze stâne montane. Se decontează circa 40-60% din valoarea cheltuielilor eligibile, în funcție de caz, pentru investiții în aceste sectoare.
Ajutoarele se acordă pentru investiţii în active corporale şi necorporale, în exploataţii agricole care au legătură cu producţia agricolă primară sau/și ajutoare pentru investiţii legate de prelucrarea şi comercializarea de produse agricole.
Acest proiect de lege, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență 120 din 2022 privind modificarea unor acte normative care reglementează programele de sprijin pentru zona montană, a intrat în procedură de urgență. Îl voi adopta alături de colegii din PSD! În Munții Apuseni și în Munții Sebeșului trăiesc oameni pentru care agricultura și creșterea animalelor reprezintă o importantă sursă de venit. La nivelul județului Alba, zona montană reprezintă circa 50% din suprafața totală. Acesta este motivul pentru care, în comisia de agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senat, în discuțiile cu reprezentanții Guvernului, am susținut creșterea sprijinului pentru oamenii din această zonă, simplificarea procedurilor, a condițiilor de eligibilitate și a schemei de finanțare.
Împreună cu colegii social-democrați, specialiști pe zona de agricultură, am găsit soluții pentru dezvoltarea satului românesc și pentru ca tinerii din mediul rural să rămână în țară. Gospodăriile țărănești trebuie dezvoltate, ia producția de alimente trebuie sprijinită!
Președinte PSD de Alba Iulia,
Senator, Călin Gheorghe Matieș
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

