Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Tuhuț, deputat PSD Alba: Întrevedere cu ministrul Economiei pentru dezvoltarea județului Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Am susținut în cursul acestei săptămâni o întrevedere de lucru foarte reușită alături de ministrul social-democrat al Economiei, domnul Florin Spătaru, în cadrul căreia am solicitat identificarea măsurilor oportune pentru alocarea resurselor financiare suplimentare necesare dezvoltării, modernizării și retehnologizării companiilor de stat din Județul Alba.

Petrecerea Divorțaților

Astfel de investiții strategice, fie că vorbim despre Salrom – Salina Ocna Mureș, Cupru Min de la Abrud sau de cele două fabrici de arme de la Cugir (F.A.C. și U.M.C.), se concretizează pe plan local prin crearea de noi locuri de muncă care ulterior generează stabilitate pe piața muncii, condiții propice pentru tinerii care își doresc să rămână în județul Alba și să își creeze un viitor stabil în țara lor.

Am abordat și solicitat de asemenea identificarea unor noi oportunități de investiții străine în județul Alba, punctând faptul că la nivel județean există un bazin de forță de muncă calificată și foarte bine pregătită din punct de vedere profesional, tineri care se află în căutarea unei cariere stabile și de succes.

Îmi exprim pe această cale convingerea că în urma eforturilor comune, oportunitățile de dezvoltare și de investiții nu vor întârzia să apară în județul Alba, fie că vorbim despre noi fabrici cu investitori privați sau despre dezvoltarea companiilor deja existente.

Președinte PSD Alba,
Radu Marcel Tuhuț


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult