COMUNICAT DE PRESĂ| Radu Cristian: „Am promovat produsele locale din Sebeș în Parlamentul European și voi continua sprijinirea producătorilor locali”
COMUNICAT DE PRESĂ| Radu Cristian: „Am promovat produsele locale din Sebeș în Parlamentul European și voi continua sprijinirea producătorilor locali”
Am promovat în Parlamentul European produsele locale, bune, proaspete și sănătoase, cultivate și preparate de către locuitori harnici și gospodari ai Sebeșului cu care trebuie să ne mândrim. Voi sprijini, în continuare, cu tot ceea ce îmi stă în putință, activitatea producătorilor locali.
De câțiva ani, cumpăr pentru mine și familia mea doar produse locale, iar de un an am ales să promovez intens fiecare producător din Sebeș deoarece merită cu prisosință. Pe lângă piața agroalimentară, Sebeșul are nevoie de un centru de vânzare, acoperit și bine dotat, în care producătorii să își poată valorifica marfa.
Cu ocazia unei vizite la Bruxelles am promovat produsele noastre și am înmânat europarlamentarului de Alba, Victor Negrescu, un coș cu bunătăți din Sebeș: mere, pere, sucuri, miere, cozonac, dulcețuri, siropuri, cârnat, tobă și salam, dar și câte o sticlă de coniac și țuică.
Am ales să îi înmânez toate acestea europarlamentarului Victor Negrescu deoarece este unul dintre cei care au sprijinit producătorii locali, meșterii populari, păstrătorii de tradiții și obiceiuri îndeobște din județul Alba.
„Promovarea produselor tradiționale și a producătorilor din județul Alba, în mod special din Sebeș, reprezintă o prioritate pentru mine și colegii mei din PSD Alba. Sunt bucuros să pot face acest lucru din Parlamentul European”, este mesajul transmis de europarlamentarul Victor Negrescu
De asemenea, am transmis și principalele doleanțe ale producătorilor din Sebeș. Aceștia au nevoie de granturi de sprijin, măsuri dedicate pentru ei și subvenții pentru creșterea productivității, respectiv eficientizarea activității.
În același timp nu putem uita că viitorul producătorilor locali depinde de conduita și conștiința fiecăruia dintre noi, de cât de mult ne dorim alimente cu mai puține pesticide, substanțe anti-microbiene și îngrășăminte chimice. Cu alte cuvinte, viitorul lor depinde și de prețul pe care îl punem pentru propria sănătate.
Cu stimă,
Consilier local PSD Sebeș și purtător de cuvânt al PSD Alba,
Radu Cristian
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

