Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba susține echipa lui Sorin Grindeanu pentru conducerea partidului, din care face parte și Victor Negrescu

Delegați ai PSD Alba, din întreg județul, și-au exprimat, joi, în cadrul conferinței extraordinare, susținerea pentru Sorin Grindeanu și echipa cu care va candida la conducerea Partidului Social Democrat, cu moțiunea intitulată „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”.

În echipa lui Sorin Grindeanu se află și reprezentatul județului Alba, Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, care va ocupa funcția de prim-vicepreședinte al PSD la nivel național.

„Am decis împreună cu colegii mei, reprezentanții organizațiilor locale ale PSD Alba, să susținem la congresul național o echipă de conducere puternică, echilibrată și competentă, capabilă să consolideze Partidul Social Democrat. Am desemnat astfel delegații pentru congres și am oferit un vot de susținere pentru colegul nostru europarlamentarul Victor Negrescu, care candidează pentru funcția de prim-vicepreședinte în echipa lui Sorin Grindeanu. Mă bucur că județul Alba va fi reprezentat la cel mai înalt nivel în conducerea centrală prin colegul nostru Victor Negrescu.

Este o recunoaștere a implicării și muncii lui Victor în plan politic, dar și o dovadă a faptului că PSD Alba s-a consolidat, în ultimii ani, ca o forță politică puternică în Alba și în Transilvania. În altă ordine de idei, PSD are nevoie în această perioadă de unitate și tema propusă de Sorin Grindeanu pentru viitorul Partidului Social Democrat este viziunea pe care trebuie să se dezvolte social-democrația în România – Uniți pentru români. Puternici, doar împreună”, a declarat Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba.

„România are nevoie, astăzi, de mai mult curaj din partea clasei politice, de profesionalism dar și de disponibilitate pentru un dialog real cu cetățenii. Nu mai există lideri providențiali. Nu există nici monopolul adevărului. Există echipe puternice și arta de a asculta ce are nevoie societatea pentru a rămâne unită și puternică. Doar împreună putem construi viitorul.

După o reflecție amplă și multe discuții cu colegii mei, am decis să fac încă un pas în față și să îmi asum și mai multe responsabilități, alăturându-mă echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcții de prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat. Ne cunoaștem de multă vreme și apreciez atât rezultatele sale la transporturi cât și faptul că acceptă opinii diferite. Amândoi nu am ezitat de-a lungul timpului să tragem semnale de alarmă și să ne asumăm când au fost luate decizii greșite. Experiența sa ajuta partidul în aceste momente. Acest Congres al Partidului Social Democrat nu este însă despre persoane, ci este despre o viziune comună și un proiect social-democrat pentru România”, a spus Victor Negrescu.

În cadrul Conferinței extraordinare a PSD Alba a fost adoptată o moțiune pentru susținerea lui Victor Negrescu pentru funcția de prim-vicepreședinte, dar si lista cu delegații care vor participa la Congres.

Congresul Partidului Social Democrat va avea loc în data de 7 noiembrie, urmând să decidă viitoarea echipă de conducere. Pentru celelalte funcții de prim-vicepreședinți și vicepreședinți candidează lideri locali cu rezultate foarte bune, președinți de Consilii Județene, primari de municipii, miniștri, parlamentari și europarlamentari.

Europarlamentarul Victor Negrescu candidează pentru funcția de prim-vicepreședinte, iar, dacă va fi ales, va avea cea mai înaltă funcție ocupată până acum în PSD de un reprezentant al județului Alba.

La Congresul PSD din 7 noiembrie vor participa 35 de delegați din județul Alba.

Comunicat de presă,
PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu

Ioana Oprean

Publicat

în

Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]

Citește mai mult