Politică Administrație

Comunicat de presă| PMP cere adoptarea în regim de urgenţă a legilor privind eliminarea pensiilor speciale şi reducerea numărului de parlamentari la 300 (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

PMP a cerut ieri convocarea Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului pentru eliminarea din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor a articolelor 49 și 50 care reglementează pensiile speciale ale parlamentarilor.

Pe fondul valului de populism şi ipocrizie generat de PSD şi USR – PLUS, care au anunţat demisia mai multor parlamentari pentru a nu beneficia de pensii speciale, Partidul Mişcarea Populară i-a solicitat astăzi lui Marcel Ciolacu, încă preşedinte al Camerei Deputaţilor, să pună pe ordinea de zi proiectul iniţiat de PMP privind eliminarea pensiilor speciale (PL-x nr. 42/2019), proiect adoptat deja de Senat.

„Acest VOT trebuie dat în plenul Camerei Deputaților, pentru că legea privind eliminarea pensiilor pentru parlamentari și primari a fost adoptată de Senat. Ar fi suficient să fie Adoptate doar articolele în care sunt vizate pensiile pentru politicieni astfel încât să fim siguri că nu sunt contestate la pachet cu celelalte pensii speciale care trebuie eliminate pentru că sunt furt.
Tot doar de UN VOT ne mai desparte reducerea numărului de parlamentari la 300. Legea este adoptată de Senat și trebuie să mai dăm UN VOT în Camera Deputaților”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP.

Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra fraudei morale majore comise de PSD și USR în chestiunea pensiilor speciale ale parlamentarilor, demisia din funcţie nerezolvând problema. Conform articolului 49 alineatul 4 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, „(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar”. Ceea ce înseamnă că demisiile parlamentarilor PSD şi USR nu atrag automat pierderea pensiei dacă au, cumulat, minimum un mandat complet.

Partidul Mişcarea Populară consideră că este absolut descurajant faptul că PSD şi USR împărtăşesc aceeaşi atitudine şi se plasează din nou de aceeaşi parte a baricadei, încercând să îi păcălească pe români.

“PMP răspunde cu inițiative legislative și programe viabile pentru a duce la îndeplinire dorințele românilor. Eu, președintele PMP Alba, voi continua lupta pentru eliminarea pensiilor speciale și subliniez ca PMP este singurul partid care susține reducerea numărului de parlamentari”, a declarat Clement Negruț pentru Ziarul Unirea..

Pe 6 decembrie votează Partidul Mișcarea Populară pentru a mișca România înainte!

Comandat de Partidul Mișcarea Populară Alba , C.M.F. 11200012, distribuit de UNIREA PRES SRL portal online https://ziarulunirea.ro/


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local.   Unul dintre proiectele principale […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici

Ioana Oprean

Publicat

în

„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar.  „Este vorba de zona de pe strada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]

Citește mai mult