Rămâi conectat

Curier Județean

Comunicat de presă| Mircea Hava, europarlamentar PPE: Democrația europeană are nevoie de o presă liberă și transparentă 

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Comunicat de presă| Mircea Hava, europarlamentar PPE: Democrația europeană are nevoie de o presă liberă și transparentă

Libertatea de exprimare este, în mod incontestabil, unul dintre cele mai importante drepturi, iar presa liberă este garantul unei democrații funcționale și solide. E un drept pe care noi, românii, l-am câștigat târziu și pentru care am plătit un preț mare, în Decembrie 1989.
EPP, cel mai mare grup din Parlamentul European, e neclintit în convingerea că presa liberă este nu doar „câinele de pază al democrației”, ci unul dintre pilonii fundamentali ai acesteia și o componentă importantă a economiei europene. European Media Freedom Act va crea un cadru legislativ, la nivelul Uniunii Europene, prin care va fi asigurată o mai mare libertate și independență a mass-media, va fi asigurată independența editorială și, totodată, va fi asigurată și o mai mare transparență a actului jurnalistic.
 Situații precum cea de la GSP, în care patronatul solicită jurnaliștilor să prezinte în avans subiectele la care lucrează, nu sunt acceptabile. Publicitatea, indiferent cine o plătește, înseamnă promovare și nicidecum cenzură ori acces preferențial la subiectele și temele pe care le abordează. Noul cadru legislativ trebuie și va ține cont și de mediul online, de motoarele de căutare și platformele social – media, care, prin natura lor, pot facilita sau restrânge accesul la informație.
Statele membre vor trebui să respecte independența editorială a mass-media și să asigure o mai bună protecție jurnaliștilor și surselor acestora. În același timp, mass-media va trebui să devină mai transparentă în ce privește proprietarii companiilor, precum și în ce privește finanțările publice pe care le primesc pentru diverse campanii de promovare.
Platformele de social media și motoarele de căutare, precum și instituțiile media, trebuie să devină mai transparente, astfel ca propaganda să nu se substituie informării și dezinformarea să nu se ascundă sub masca jurnalismului.
 Sunt și rămân un susținător al presei libere. Am fost lăudat și criticat deopotrivă și am considerat mereu că dreptul la opinie și liberă exprimare este sfânt.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13-14 decembrie 2025 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

13-14 decembrie 2025 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 13-14 decembrie 2025. Citește și: Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul radar e-SIGUR: Conduceți responsabil și respectați normele rutiere în timpul […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Peste 500 de copii din Sântimbru, vizitați de Moș Crăciun: Pachete pentru cei mici, înainte de sărbători, oferite de administrația locală

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 500 de copii din Sântimbru, vizitați de Moș Crăciun: Pachete pentru cei mici, înainte de sărbători, oferite de administrația locală Moș Crăciun a poposit miercuri, 10 decembrie 2025, la Sântimbru. Ajutat de reprezentanții administrației locale, acesta a împărțit daruri tuturor copiilor din comună. ,,Sunt vreo treizeci și ceva de ani de când în fiecare […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Polițiștii din Alba au participat la Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a 11-a, eveniment de suflet care a onorat memoria fostului atacant al Unirii Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Polițiștii din Alba au participat la Memorialul „Iani Mitracu”, ediția a 11-a, eveniment de suflet care a onorat memoria fostului atacant al Unirii Alba Iulia Polițiștii din cadrul IPJ Alba au onorat memoria colegului lor Iani Mitracu, participând la cea de-a XI-a ediție a Memorialului care îi poartă numele, o competiție de fotbal […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea