Comunicat de presă| MILITEZ PENTRU DEPOLITIZAREA IMEDIATĂ A FUNCȚIILOR DE CONDUCERE DIN INSTITUȚIILE PUBLICE DIN ROMÂNIA (P)
Așa cum am fost obișnuiți până acum, vechile partide politice autohtone, nu au pierdut niciun moment, atunci când au avut ocazia, să-și plaseze politrucii în funcții bine plătite la stat. Și au procedat astfel, ignorând în totalitate orice brumă de competență profesională sau meritocrație. „Recomandarea” pentru o funție sau alta, a reprezentat-o unica și sublima condiție de a fi membru de partid, sau, eventual, membru al unor găști de interese, altele decât cele care au în vedere binele cetățeanului obișnuit.
Este arhicunoscut cazul inginerului Ianculescu, care a fost șantajat să-și dea demisia de la conducerea Regiei Apele Române Mureș, post pe care l-a obținut prin concurs, pentru a fi înlocuit cu șeful de cabinet al unui senator PNL Mureș, o persoană care, conform presei, nu are nicio legătură cu fișa postului respectiv. Fără nicio explicație, domnul Ianculescu a fost înlăturat de la conducerea instituției respective tocmai pentru a face loc unui fidel membru al PNL, sătul, probabil, de atâta așteptare degeaba.
Nici în județul Alba lucrurile n-au stat mai prejos, astfel încât ne-am trezit că fiecare instituție publică a fost, pe rând, luată cu asalt și cucerită de armata PNL. Ca urmare, s-au plasat în fruntea diverselor instituții, tot felul de pifani, îngălbeniți de atâta fidelitate întru toate cele ale partidului care i-a consacrat. Iar cireașa de pe tortul epurărilor politice, marca PNL, pe care chiar și comuniștii ar fi fost invidioși, o reprezintă dezastruosul management al multor unități spitalicești din tară, unde se moare cu zile, dacă nu de COVID, atunci sigur de frig sau din cauza vreunui incendiu.
De un an, de când a preluat guvernarea, singura preocupare a PNL a fost doar să-și mulțumească ulanii, împărțindu-le din prada înșfăcată cu nesaț de la muribundul PSD. Și uite așa, am asistat cu toții la vașnicul trist spectacol, în care aceeași actori și aceleași scene ni se perindă în fața noastră de 30 de ani, fără ca noi să ripostăm radical și să-l oprim pentru totdeauna. Vechile metehne de partid sunt, din păcate, încă valabile și astăzi, până în momentul în care românii vor face cu adevărat ,,Revoluția bunei guvernări” a Alianței USR-PLUS, începând cu data de 6 decembrie 2020.
Este strigător la cer ceea ce se petrece în România cu această politizare exesivă a funcțiilor de conducere în instituțiile publice. Aceste funcții trebuie să fie ocupate de profesioniști si nu de activiști de partid, dacă ne dorim cu adevărat să asezăm țara pe un traseu european, dominat de meritocrație, competență, profesionalism, liberă concurență, lege pentru toți, dreptate și echitate socială.
Oameni buni, să aveți ferma convingere că reformarea totală a României va începe pe 6 decembrie, sub emblema Alianței USR-PLUS. Vom realiza aceasta doar împreună cu dumneavoastră, cei mulți care, sigur, nu vă mai lăsați înșelați încă o dată de vechii oameni politici, experți în a vinde iluzii deșarte celor care le-or mai crede.
În 6 decembrie, împreună, vom începe revoluția bunei guvernări!
În 6 decembrie VOTAȚI candidații Alianței USR PLUS!
Claudiu Nemeș,
Candidat USR PLUS Alba pentru Camera Deputaților
Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și distribuit de operatorul economic SC UNIREA PRES SRL, portal online https://ziarulunirea.ro, Cod unic de identificare: 11200021
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia
Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local. Unul dintre proiectele principale […]
VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici
„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar. „Este vorba de zona de pe strada […]
FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia
Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]