Politică Administrație

Comunicat de presă| Marcela Vîlcan, consilier local PNL Alba Iulia: Am inițiat programul „Mâinile mici pot salva vieți”

Ioana Oprean

Publicat

în

În calitatea mea de consilier local PNL Alba Iulia, am inițiat un proiect de hotărâre pentru ședința de consiliu local care va avea loc la sfârșitul acestei luni, prin care propun încheierea unui protocol de colaborare între Municipiul Alba Iulia, Inspectoratul Școlar Județean Alba și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Alba, pentru implementarea de programe pentru sănătatea în școli „Mâinile mici pot salva vieți”, în anul școlar 2021 – 2022.

Petrecerea Divorțaților

Obiectivul general al protocolului este formarea de deprinderi sănătoase pentru un stil de viață adaptat realității actuale, prin modelarea reacțiilor rapide în situații de rutină și critice, abilități valoroase pentru societatea în care trăiesc. Grupul țintă este cuprins din 500 de elevi din ciclul primar și gimnazial, în anul școlar 2021 – 2022.

Suma necesară este de 30.000 lei, bani prinși în bugetul municipiului cu acest scop, urmând a fi editate materiale educaționale și a fi susținut concursul final pentru participanții la proiect.

Prin protocolul de colaborare propus, ISJ Alba va asigura programul orar pentru derularea proiectului, iar OAMGMAMR – Filiala Alba va pune la dispoziție logistica necesară desfășurării cursurilor (sală de curs care respectă normele epidemiologice în vigoare, formatori autorizați, bază materială, sistem educațional interactiv dezvoltat – simulator CPR Little Anne și softward QCPR, acces la platforma de eLearning).

Activitățile vor fi adaptate în funcție de vârsta elevilor din grupul țintă. Astfel, pentru ciclul primar, accentul principal va fi pus pe cursurile de igienă, iar pentru ciclul gimnazial, pe noțiunile și practica de prim ajutor.

Astfel de activități au mai fost organizate, în parteneriat între OAMGMAMR – Filiala Alba și diferite școli din municipiul reședință de județ sau la școli de vară organizată de aceste entități.

„Mâinile mici pot salva vieți” este proiectul meu de suflet. Să cunoști noțiuni de igienă, în special de igiena mâinii, dar și noțiuni de prim ajutor, încă din primii ani de școală, este un lucru tangențial cu normalitatea.

Noțiunile de prim-ajutor fac diferența dintre viață și moarte, iar o educație sanitară de la vârste mici crește șansele de supraviețuire ale unei persoane, dacă cei din jur știu cum să intervină până la sosirea personalului calificat.

Este doar un prim pas către ceea ce vreau să facem, în sensul în care, în anii viitori, doresc ca aceste informații să le extindem în toate școlile (acest lucru va putea fi realizat în colaborare cu medicii și asistenții medicali școlari) și în întreaga comunitate (printr-o viitoare colaborare cu asistenții comunitari).

Marcela Vîlcan, consilier local PNL Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult