Politică Administrație

COMUNICAT de presă Ionut Horșa, USR Alba: Administrația Paul Voicu a început achizițiile de campanie electorală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia este probabil singurul municipiu reședință de județ în care nu există un ștrand public, un complex sportiv și de agrement pentru perioada verii. Mulți dintre cei mai tineri nici nu țin minte să fi existat vreodată un ștrand public în acest oraș.

Și asta pentru că actuala administrație, pe vremea când Paul Voicu încă nici nu se visa în funcția de Primar, a decis că nu mai avem nevoie de un astfel de ștrand.

Interesele imobiliare, ascunse sub fel și fel de justificări fanteziste, au făcut ca acel întreg complex de la Schit să dispară, să fie închis și distrus cu bună știință. Locuitorilor din Alba Iulia li s-a promis atunci că locul va fi transformat într-un parc. Ceea ce, evident, nu s-a întâmplat, cu toate că au fost cheltuiți suficienți bani pe planuri și proiecte. Ba mai mult, locuitorilor din Alba Iulia li s-a promis un nou ștrand, în spatele Bazinului Olimpic. Iar în baza acelei promisiuni a și fost cumpărat, cu 200.000 de euro, un teren de aproximativ 4.000 mp, ba chiar au fost cheltuiți o grămadă de bani pe studii de fezabilitate și proiectări.

Așa cum bine știm cu toții, mai departe de promisiuni și cheltuieli nu s-a făcut nimic. Mai mult, zona din spatele Bazinului Olimpic a devenit una intens dezvoltată imobiliar, cu blocuri construite de către diverși prieteni ai partidului și administrației.

Încă nu avem un ștrand în Alba Iulia. Cu banii cheltuiți pentru achiziția terenului din spatele Bazinului Olimpic, cei 200.000 de euro, plus ceilalți bani aruncați în fel și fel de studii de fezabilitate și proiecte niciodată puse în aplicate, Ștrandul Schit ar fi putut fi renovat și transformat într-o bijuterie, într-un complex sportiv de agrement la cele mai înalte standarde. Poziția lui era ideală pentru un astfel de complex, însă era în contradicție, se pare, cu interesele imobiliare ale prietenilor Primăriei.

Acum, domnul Paul Voicu, intrat în campanie electorală, ne va promite un nou ștrand. Și pentru a-și putea cât de cât justifica promisiunile, a mai cheltuit niște bani publici. Pe 20 mai, Primăria a achiziționat un nou studiu de fezabilitate pentru „Construire bază sportivă și de agrement zona Bazin olimpic Municipiul Alba Iulia”, cu 46.468 lei, plus TVA. În fapt, este vorba despre o refacere a unui studiu pe care Paul Voicu l-a mai plătit o dată din banii orașului. Și în baza căruia nu s-a făcut nimic. Dar acum ne va spune, probabil, că se va chiar face. De fapt, ne va spune orice, căci domnul Paul Voicu și întregul aparat care controlează banul public au intrat în campanie electorală.

Iar dacă astăzi am fi avut un ștrand public, probabil că l-am fi putut umple cu promisiunile neîmplinite actualei administrații.

Ionut Horsa , USR Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult