Politică Administrație

Comunicat de presă | Ion Dumitrel: „Credința și tradiția – mărturii ale moștenirii noastre culturale la Sărbătoarea Crăciunului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Ion Dumitrel: „Credința și tradiția – mărturii ale moștenirii noastre culturale la Sărbătoarea Crăciunului”

Vestea bună a Nașterii Mântuitorului, Sărbătoarea Crăciunului ne umple inimile de bucurie, ne aduce mai aproape unii de alții, ne îndeamnă la mai multă generozitate și bunătate, la mărturisirea credinței noastre creștine și a întregii recunoștințe pentru înaintașii noștri, cei care ne-au transmis valorile autentice creștine.

Moștenirea credinței și a tradiției noastre o regăsim în frumoasele obiceiuri și datini strămoșești, cum este obiceiul Pițărăilor care s-a transmis din cele mai vechi generații în zona comunei Ciugud, obiceiul Crailor care redă scena nașterii Mântuitorului și care se păstrează cu sfințenie în multe zone din Județul Alba sau obiceiul Butea feciorilor regăsit în Țara Secașelor.

Cel mai cunoscut și mai popular obicei al Crăciunului, Colindatul – ducerea veștii bune a Nașterii Mântuitorului din casă în casă, este îndrăgit deopotrivă de copii și de adulți, fiind și o ocazie cu care se primesc daruri care ne amintesc de darul primului Crăciun, un Mântuitor.

Aceste frumoase obiceiuri care fac parte din neprețuitul nostru patrimoniu tradițional imaterial sunt transmise de la o generație la alta de către oameni dedicați care veghează ca acestea să rămână mărturii ale credinței și ale moștenirii noastre culturale și către care ne îndreptăm toate mulțumirile și îi asigurăm de întreaga susținere și apreciere.

Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este Sărbătoarea credinței și a speranței, este împlinirea și bucuria de a fi împreună cu familiile noastre, alături de cei dragi, este prilejul de a regăsi frumusețea tradițiilor noastre românești, de a răspândi bunătate în jurul nostru și de a fi recunoscători pentru binecuvântările de care am avut parte și în acest an.

Ion DUMITREL,

Președintele Consiliului Județean Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult