Comunicat de presă, Florin Roman, liderul deputatilor PNL: Am obligat PSD sa rupa frăția cu pensiile speciale ale parlamentarilor
Am obligat PSD ca doar in doua zile sa rupa frăția, mai întâi cu criminalii, violatorii și tâlharii, care nu mai pot fi eliberați conditionat, iar in pasul doi, au fost obligați sa rupa frăția cu pensiile speciale.
Sunt zile istorice in Parlament, iar azi, PNL duce la îndeplinire o promisiune din perioada campaniei electorale, de tăiere drastică a pensiilor parlamentarilor, o taxare de 85%.
Vom continua lupta cu PSD in Parlament, care continua sa apere infractorii, proiectul privind amnistierea evazioniștilor fiscali fiind ținut la sertar de mai bine de o luna de zile. Continuam lupta și cu stilul mafiot al lui Liviu Dragnea de căpușare a statului roman.
PNL solicita un raport de adoptare al proiectului nostru privind interzicerea la licitații publice a societăților comerciale cu acțiuni la purtător. Nu mai putem avea situații in care baronii locali ai PSD sa își atribuie contracte din bani publici, unor societăți cu acționariat ascuns, cum a fost cazul Tel Drum. Așa sa ne ajute Dumnezeu!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
