Comunicat de presă| Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, intervenția Uniunii Europene în România pentru a gestiona criza medicală
Europarlamentarul Victor Negrescu a luat cuvântul în plenul Parlamentului European pentru a prezenta situația medicală dezastruoasă din România și a solicitat Uniunii Europene să intervină pentru a ajuta țara noastră în a gestiona criza medicală.
“Pandemia nu a trecut. Mai sunt multe state membre care întâmpină probleme în a gestiona criza din domeniul sănătății. De aceea, acest subiect trebuie să fie primordial pe agenda Consiliului European.
În România, din cauza incompetenței partidelor de dreapta, avem astăzi peste 500 de decese pe zi. La fiecare 2 minute moare o persoană, iar acest lucru riscă să readucă întreaga Europă în zona roșie.
Uniunea Europeană trebuie să intervină. Nu poate să lase lucrurile la voia întâmplării, mai ales că executivul din România a ratat atât campania de vaccinare cât și achiziția de teste din bani europeni”, a precizat eurodeputatul Victor Negrescu.
Europarlamentarul român a solicitat o decizie în cadrul Consiliului European privind criza prețurilor din domeniul energiei și o implicare mai amplă în gestionarea efectelor negative generate de pandemie.
“Efectele negative ale pandemiei asupra economiei și societății sunt doar la început. Consiliul trebuie să fie mai activ în a reacționa. Este valabil și pentru criza prețurilor din domeniul energiei.
Profiturile cresc, iar populația europeană sărăcește. Dincolo de cinismul unor lideri politici, este nevoie de măsuri active și de acțiuni europene care să ofere soluții la provocările și greutățile întâmpinate de cetățeni. Mă aștept de la Consiliul European viitor să vină cu soluții și decizii clare. Indecizia costă vieți”, a adăugat europarlamentarul social democrat, Victor Negrescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
