Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: „Suntem un pas mai aproape de a reduce controlul giganților Hi-Tech asupra mediului digital”
Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: „Suntem un pas mai aproape de a reduce controlul giganților Hi-Tech asupra mediului digital”
Uniunea Europeană e cu un pas mai aproape de a avea un pachet legislativ, format din Digital Service Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA), a cărui menire este de a păstra piața digitală liberă, a asigura respectarea drepturilor utilizatorilor și de a evita pozițiile dominante pe care marile companii Hi-Tech le au și întăresc în mediul virtual.
Săptămâna aceasta, Comisia pentru piață internă și protecția consumatorului e așteptată să confirme acordul privind DSA, stabilit în urmă cu o lună, ceea ce ne va duce mai aproape de scopul urmărit la nivel Uniunii, anume acela de a avea un set de măsuri care să elimine conținutul ilegal din mediul virtual și piața digitală, precum și de a întări drepturile utilizatorilor în raport cu companiile care activează online.
Avem nevoie de un set de reguli care să păstreze internetul drept un spațiu liber, dar care să responsabilizeze în același timp companiile în raport cu utilizatorii. Avem nevoie de aceste instrumente, care să nu pună o presiune birocratică asupra companiilor mici și medii, dar care să permită totodată organismelor europene să lupte cu dezinformarea, cu conținutul ilegal, care să permită, practic, ca legislația în vigoare, aplicabilă în mediul fizic, să fie aplicabilă și în mediul virtual.
Cu alte cuvinte, internetul trebuie să rămână un loc liber, însă nu unul lipsit de reguli și cu siguranță nu un mediu în care să poată fi comise ilegalități fără ca cei care le fac să fie trași la răspundere. În același timp, piața digitală trebuie și ea să rămână o piață liberă, însă nu una lipsită de reguli, ori una în care regulile sunt făcute de către principalii actori, de către marile companii Hi-Tech, cele care în prezent controlează principalele platforme care asigură funcționarea acestei piețe.
Grupul EPP a susținut și susține în Parlamentul European inițiativele Digital Service Act (DSA) și Digital Markets Act (DMA), care împreună formează un pachet legislativ prin care se vor asigura respectarea drepturile utilizatorilor în spațiul virtual, precum și o piață digitală liberă, la care companiile mici și medii vor avea oportunități și acces neîngrădit de către marile companii Hi-Tech, care domină în prezent mediul virtual.
Mircea Hava, europarlamentar PNL
Membru PPE
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!”
Marius Hațegan: „Impunem reguli clare de urbanism și amenajarea teritoriului în judetul Alba. Orice compromis este exclus!” La sediul Consiliului Județean a avut loc, miercuri, 14 ianuarie 2026, o întâlnire a vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, cu reprezentanți din Alba ai ACOR (Asociația Comunelor din România). S-a discutat despre modul în care se construiește […]
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250”
Gruia Bumbu, participant la Global Ties U.S. National Meeting 2026 – eveniment-cheie al aniversării „America at 250” Anul 2026 marchează un moment istoric major pentru Statele Unite ale Americii: 250 de ani de la Declarația de Independență, aniversare cunoscută oficial sub denumirea America at 250. Acest reper simbolic inaugurează o amplă serie de evenimente dedicate […]
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene
Proiecte de anvergură în Alba, în 2026: Finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și a mai multor poduri din județ, pe agenda administrației județene Consiliul Județean Alba continuă și în 2026 cu proiecte de anvergură. Printre ele se numără și finalizarea Drumului Mănăstirilor, modernizarea DJ 705 Zlatna – Almașu Mare și […]

