Comunicat de presă| Europarlamentarul Mircea Hava: România nu poate fi tratată ca un membru de rang inferior al UE
România, la fel ca și Bulgaria, Lituania sau Ungaria, riscă să fie mai slab reprezentate în viitorul legislativ European. Ultimele date statistice, privind populația din statele membre, îndeamnă unii legiuitori din forul european să considere că se impune o redistribuire a mandatelor, astfel încât să reflecte întocmai datele statistice.
Mai exact, România ar urma să piardă un mandat, la fel ca și celelalte trei state menționate mai sus, iar acestea ar urma să plece spre Spania, două, și spre Olanda și Irlanda câte unul.
Nu vreau să contest datele statistice, care arată, într-adevăr, o mică scădere a populației în statele de la marginea estică a UE, 3% în cazul României. Însă, astfel de probleme nu pot fi tratate printr-un simplu calcul aritmetic. O familie, așa cum este și trebuie să fie Uniunea Europeană, nu își împarte resursele și reprezentativitatea în baza unui simplu calcul. Cu atât mai puțin pe gândirea „cel mai mare ia de la cel mai mic”, ci ține cont de o întreagă serie de factori. Într-o familie, frigiderul nu este împărțit în părți egale cu numărul membrilor, ci este folosit la comun de întreaga familie.
Mai mult decât atât, dacă ne raportăm strict la datele statistice, vom pierde din vedere o întreagă serie de alți factori. Spre exemplu, populația României s-a diminuat nu doar pe fondul unei natalități scăzute, ci mai ales pe fondul migrației. Milioane de români trăiesc în afara granițelor. Cei mai mulți sunt rezidenți în alte state, iar o bună parte au și cetățenia statelor adoptive. Copiii românilor, născuți în Germania, Italia sau Spania, sunt cetățeni germani, italieni sau spanioli, însă ei sunt etnici români, vorbesc și simt românește. Aceste date nu fac parte din simplul tablou statistic, în baza căruia își doresc unii să schimbe configurația Parlamentului European.
Alături de mai mulți colegi din PPE am susținut ca în Parlamentul European să fie păstrat status quo-ul, respectiv menținerea actuală a distribuției celor 705 mandate de europarlamentar sau, ca variantă de compromis, creșterea numărului de mandate pentru acele țări în care a fost constatată o creștere semnificativă a numărului populației.
Personal, nu consider că un mandat în plus sau în minus pentru România, Bulgaria, Ungaria sau Lituania ar însemna o schimbare radicală în Parlamentul European, însă mă revoltă ușurința cu care unii lideri europeni folosesc dubla măsură, ușurința cu care azi luăm decizii în baza unor calcule matematice simpliste, iar mâine schimbăm placa și trecem peste date, analizăm în detaliu, ținem cont de opinii și sentimente. Care mod de a pune problema îi face pe tot mai mulți cetățeni est-europeni să fie mai puțin încrezători în instituțiile UE. România nu este un membru de rang inferior al Uniunii Europene, chiar dacă nu de puține ori am resimțit acest lucru. Condițiile, datele statistice și aritmetica spun că trebuia să fim de multă vreme în Schenghen. Nu suntem acolo, pentru că în acel caz nu a fost un calcul aritmetic. Acum, însă, de-odată, pe unii lideri europeni i-a prins pasiunea statisticii și aritmeticii.
Atât eu, cât și colegii mei din PPE, ne vom opune oricărei măsuri prin care drepturile și reprezentarea României în Uniunea Europeană vor fi știrbite. Suntem și trebuie să rămânem parteneri cu drepturi și obligații egale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
Reforma statului: Reducerea cu 20% a angajaților și „eliminarea sporurilor aberante” în administrația centrală, cuprinse în programul de guvernare
Reforma statului: Reducerea cu 20% a angajaților și „eliminarea sporurilor aberante” în administrația centrală, cuprinse în programul de guvernare Guvernul condus de Ilie Bolojan propune „o reformă profundă a statului”, plecând de la administrația centrală unde vor avea loc fuziuni, comasări, desființări, reduceri de personal de cel puțin 20% și se vor elimina sporurile aberante. […]
Guvernul Bolojan, învestit cu 301 voturi. Premier: „Reformele vor începe cu statul și clientela politică”. AUR a părăsit ședința
Guvernul Bolojan, învestit cu 301 voturi. Premier: „Reformele vor începe cu statul și clientela politică”. AUR a părăsit ședința Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. La ședința din Parlament, cei de la AUR s-au ridicat și au plecat. Potrivit Constituției, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și […]
FOTO | Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată: A fost semnat contractul pentru realizarea lucrărilor
Strada Humulești din Alba Iulia va fi modernizată: A fost semnat contractul pentru realizarea lucrărilor A fost semnat contractul pentru modernizarea străzii Humulești din municipiul Alba Iulia, prin realizarea carosabilului cu îmbrăcăminte asfaltică, amenajarea dispozitivelor de scurgere a apelor pluviale, a canalelor tehnice pentru curenți slabi și realizarea de marcaje și indicatoare rutiere, aanunțat, luni, […]