Politică Administrație

Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Radu Marcel Tuhuț: „Valoarea tichetelor de masă crește la 30 de lei!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputatul Radu Marcel Tuhuț: „Valoarea tichetelor de masă crește la 30 de lei!”

PSD rămâne un partid pentru oameni, care vine în sprijinul celor mulți, în perioada în care aceștia au cea mai mare nevoie!

Valoarea tichetelor de masă va crește de la 20, la 30 de lei. Aceasta este o măsură din pachetul ”Sprijin pentru România” prin care sunt sprijinite categoriile vulnerabile în fața scumpirilor.

Tichetele de masă reprezintă indemnizația zilnică de hrană. Acestea pot fi acordate salariaților de către angajatori, iar valoarea lor este scutită de taxe și impozite.

După ce legea va fi promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, angajatorii pot crește valoarea tichetelor de masă până la 30 de lei (spre deosebire de 20,17 lei/zi lucrată cum e acum).
În acest fel, măsura vine atât în sprijinul angajatorilor, cât și al angajaților, într-un mod concret și direct.

Am susținut acest proiect de lege care a trecut astăzi de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Cu respect pentru locuitorii județului Alba,
Deputat, Radu Marcel Tuhuț


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult