Curier Județean

Comunicat de presă Beniamin Todosiu, președintele USR Alba: Victorie USR în lupta pentru salvarea pădurilor României. PNL s-a abținut la votul legii pentru DNA-ul Pădurilor și acceptă tacit jaful din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Uniunea Salvați România a obținut, miercuri, o victorie importantă în Parlamentul României reușind să treacă în Camera Deputaților proiectul de lege privind înființarea „DNA-ului Pădurilor”, structură care va lupta împotriva infracțiunilor silvice și de mediu.

Proiectul a fost inițiat de deputații USR Stelian Ion, Silviu Dehelean și Cornel Zainea și senatorii USR George Dircă, Allen Coliban și Mihai Goțiu. Noua lege prevede crearea unei structuri, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), care va funcționa în cadrul Parchetului General și va fi condusă de un procuror șef, numit de Președintele României.

Târgul Grădinarului

Victoria de astăzi din Camera Deputaților este dovada că lupta lansată de USR pentru salvarea pădurilor României poate fi câștigată, iar în acest demers a contat enorm sprijinul de care s-a bucurat inițiativa în rândul românilor.

Din păcate am constat cu tristețe atitudinea Partidului Național Liberal, care prin parlamentarii săi s-a abținut la votul proiectului de lege acceptând, de fapt, tacit, jaful la care sunt supuse în aceste vremuri pădurile României. Nu înțelegem cum PNL, partid care se consideră un exponent al voinței românilor, se opune unei măsuri de oprire a defrișărilor și infracțiunilor silvice. Nu înțelegem cum PNL ignoră voința românilor care în ultimii ani cer expres stoparea tăierii și furtul pădurilor din România. Practic liberalii devin părtașii celor care continuă să taie și să fure pădurile din România, inclusiv din județul Alba, zonă unde s-a constata în ultimii ani distrugerea unor întregi areale împădurite din Munții Apuseni sau Valea Sebeșului.

În acest context, Uniunea Salvați România – Filiala Alba face un apel public către cei doi senatori ai județului, Alexandru Pereș (PNL) și Daniel Breaz (PSD), să voteze legea privind înființarea DNA-ului Pădurilor, lege care urmează să ajungă în Senatul României, care este cameră decizională.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Adelina Gărduș, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Adelina Gărduș, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026 Performanță deosebită a unei eleve de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud. Adelina Gărduș s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba Franceză 2026. „Gărduș Adelina, din clasa a XII- […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba și Jandarmeria Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, instruire în comun cu SRI, STS, IPJ Alba și Jandarmeria Alba Militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum” din Alba Iulia au desfășurat recent o amplă activitate de instruire în comun, alături de reprezentanți ai Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Inspectoratului de Poliție Județean Alba și Inspectoratul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Festivalul Internațional de Umor Aiud: Când va avea loc ediția 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Festivalul Internațional de Umor Aiud: Când va avea loc ediția 2026 a evenimentului. Fonduri alocate de la bugetul local Ediția 2026 a Festivalului Internațional de Umor Aiud va avea loc în data de 24 aprilie. Consilierii locali din Aiud au aprobat recent organizarea ediției din acest an a festivalului. Aleșii locali aiudeni au avizat favorabil […]

Citește mai mult