Politică Administrație

Comunicat de presă Beniamin Todosiu (deputat PSD): Victorie în Parlament! Scoatem păcănelele din peste 90% din localitățile din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Beniamin Todosiu (deputat PSD): Victorie în Parlament! Scoatem păcănelele din peste 90% din localitățile din România

Partidul Social Democrat a obținut, marți, o nouă victorie legislativă în Parlamentul României: a fost aprobată legea care interzice păcănelele în localitățile sub 15.000 de locuitori. De asemenea, în cadrul aceluiași act normativ cresc taxele pentru jocurile de noroc și este reglementat mult mai bine acest domeniu.

După aplicarea noii legi, sălile de jocuri sunt interzise în peste 90 % dintre localitățile României, respectiv vor putea fi organizate doar în unitățile administrativ cu o populație mai mare de 15.000 de locuitori. Practic, în județul Alba, vor mai exista păcănele doar în 5 localități: Alba Iulia, Blaj, Sebeș, Aiud și Cugir.

„Sunt unul dintre parlamentarii care a militat activ pentru interzicerea păcănelor, în special în localitățile mici, lângă școli, biserici sau în zonele aglomerate. Mă bucur că am reușit să obținem o primă victorie în Parlamentul României și am votat pentru scoaterea păcănelelor din peste 90 la sută din localități. Este o victorie în lupta cu cei care profită cu lăcomie de românii care sunt dependenți de jocurile de noroc și le vând iluzii oamenilor. Nu trebuie să ne oprim aici, ci trebuie să continuăm cu alte măsuri până când fenomenul păcănelor va fi sub control și nu va mai crea victime. Prioritatea noastră este să protejăm oamenii, nu să obținem niște bani la buget prin suferința și drama unor familii”, a spus deputatul PSD de Alba Beniamin Todosiu.

În România, statisticile sunt alarmante și, potrivit estimărilor, sunt peste 100.000 de persoane dependente de jocurile de noroc. Neoficial, numărul este mult mai mare deoarece nu există evidențe clare cu jucătorii care au dezvoltat adicții față de păcănele. Îngrijorătoare sunt și studiile realizate în rândul dependenților, care arată că 40% dintre aceștia au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]

Citește mai mult

Politică Administrație

A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre”

Ioana Oprean

Publicat

în

A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre” A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, a anunțat, miercuri, 11 martie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba.  „Suntem primul județ din România […]

Citește mai mult