Politică Administrație

Comunicat de presă| Beniamin Todosiu: Autostrăzile României au rămas doar pe hârtie. E timpul să trecem de la promisiuni, la fapte serioase (P)

Ioana Oprean

Publicat

în

Români ar fi trebuit să aibă, în anul 2020, 11355 de kilometri de autostradă, dacă promisiunile din ultimii 10 ani ale politicienilor ar fi fost respectate. Din păcate, în prezent avem puțin peste 800 de kilometri de autostradă, ceea ce reprezintă nici 10 % din cât s-a promis. La peste 100 de ani de la Marea Unire, România este departe de a avea o autostradă care să treacă Munții Carpați. Media de kilometri de autostradă construiți după Revoluție este de 24 km/an.

Iar în ultimii 5 ani, media este de 28 km/an. În acest ritm, vom rămâne din ce în ce mai urmă față de Europa și vom fi condamnați la subdezvoltare. Avem nevoie de un salt, de o schimbare fundamentală a felului cum gestionăm infrastructura mare de transport. Multă vorbărie, carioci colorate și hărți utopice – asta a livrat clasa politică veche.

Proiectele pregătite prost, cu studii și analize tehnice făcute pe genunchi, cu licitații interminabile, blocate apoi într-un hățiș legislativ, lipsite de avize sau autorizații și supuse unei fugi cronice de responsabilitate au devenit o regulă. Finanțarea este greoaie, limitativă și impredictibilă. Toate aceste neajunsuri ne-au arătat din nou și din nou cum autostrăzile României se construiesc cu țârâita, cu amânări după amânări. Plătim cu toții mult prea mulți bani, timp și nervi pentru o rețea de transport învechită, neperformantă și criminală.
Ce va face USR PLUS?

1. Finanțarea adecvată a infrastructurii de transport: un program pe 10 ani

Un salt de dezvoltare a rețelei de autostrăzi vine cu un necesar de finanțare semnificativ. Până acum, pentru că implementarea proiectelor a mers prost, nu s-a văzut nevoia de bani. Statul nu a fost în stare să cheltuiască nici fondurile europene aflate la dispoziția sa. Această stare de lucruri se va schimba semnificativ în următorii ani, odată cu măsurile de reformă și cu programul amplu de construcție de autostrăzi transcarpatice. În prezent, investițiile anuale în dezvoltarea rețelei rutiere naționale (construcție de autostrăzi și drumuri naționale) se situează cam la 0,5 mld. euro. Estimăm ca nevoia de finanțare să crească exponențial: ~1,3 miliarde euro în 2021, ~2,4 mld euro în 2022, ~5 mld euro în 2023, ~7-10 mld euro în 2024.

Este evident că un astfel de necesar de finanțare nu poate fi acoperit din alocări făcute ca până acum, așa că propunem:

-Contractarea de fonduri din Planul de Redresare (“Recovery Fund”)

-Creșterea alocării pentru autostrăzi din fondurile structurale 2021-2027 prin renegocieri bazate pe nevoile României.

-Contractarea de împrumuturi de la instituțiile financiare internaționale (BEI, BERD, Banca Mondială) și din partneriatul cu U.S. EXIMBANK

-Creșterea semnificativă a fondurilor din bugetul de stat – de la 0,15 mld euro în prezent la 1 mld euro la finalul perioadei de guvernare

2. Reformă structurală. Profesionalism în gestionarea infrastructurii de transport

Instituțiile care se ocupă de drumuri și căi ferate în România, Ministerul Transporturilor și companiile subordonate, au eșuat dramatic în misiunea lor, iar lipsa de competență a acestora a ajuns de notorietate. Un program transformațional pentru infrastructura de transport a României, în valoare de zeci de miliarde de lei, nu poate fi gestionat decât cu profesionalism, continuitate și responsabilitate. Guvernul USR PLUS va operaționaliza Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), înființată în anul 2016 și lăsată de izbeliște în ultimii ani. Vom solicita selectarea managementului companiei în mod transparent și competitiv. Vom vota includerea în Consiliul de Transparență a reprezentanților societății civile.

3. Priorități stabile și conectarea provinciilor istorice

Prea mult timp autostrăzile s-au prioritizat după locul de unde e ministrul sau cine e mai puternic la el în partid. Proiectele au fost începute sau abandonate după raportul forțele de putere din partidele de la guvernare. Prioritatea absolută a construcției de infrastructură în România este conectarea provinciilor istorice cu drumuri rapide și sigure. Avem nevoie să ne legăm țara după mai bine de 100 de ani de la Unire prin drumuri moderne peste Carpați.

Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și distribuit de operatorul economic SC UNIREA PRES SRL, portal online https://ziarulunirea.ro, Cod unic de identificare: 11200021


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiții în zone recreative, infrastructură socială, educație și patrimoniu – proiecte ale PSD pentru Alba Iulia Aleșii locali ai PSD Alba Iulia vor depune o serie de amendamente la proiectul de buget al municipiului Alba Iulia care vizează realizarea unor investiții importante în infrastructura urbană, servicii sociale, educație și patrimoniu local.   Unul dintre proiectele principale […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | „Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici

Ioana Oprean

Publicat

în

„Parcări în loc de garaje”, la Blaj: Start al lucrărilor de amenajare din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici La Blaj au început lucrările de amenajare a parcării din curtea interioară a blocurilor din zona Pieței Mici, a anunțat, vineri, 1 mai 2026, primarul Gheorghe-Valentin Rotar.  „Este vorba de zona de pe strada […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia

Ioana Oprean

Publicat

în

Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare, la un pas de finalizare: Când vor fi reluate lucrările de asfaltare și când se vor încheia Drumul dintre Zlatna și Almașu-Mare este la un pas de finalizare. Lucrările de asfaltare vor fi reluate săptămâna viitoare, iar în aproximativ 2 luni, DJ 705 va terminat. ,,Am avut o nouă discuție […]

Citește mai mult