Comunicat de presă – 16 februarie 2026: Canalizare modernă și alimentare cu apă îmbunătățită pentru comunitățile din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos

Comunicat de presă
16 februarie 2026
S.C. APA CTTA S.A. Alba, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, derulează investiții majore pentru modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Alba, în cadrul Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul Alba, 2014–2020 – Etapa II”, cod SMIS 319094, prin care au fost realizate, printre altele, lucrările aferente Contractului de lucrări AB3-CL6 – „Extindere rețele de apă uzată în aglomerarea Blaj – Sâncel, extindere/reabilitare sistem de alimentare cu apă în Cistei și extindere/reabilitare sistem de alimentare cu apă în aglomerarea Bucerdea Grânoasă – Crăciunelu de Jos”.
Prin acest contract au fost extinse și modernizate rețelele de canalizare și alimentare cu apă potabilă, fiind realizate aproximativ 16,5 km de rețele de canalizare, 5,6 km de rețele de distribuție a apei, 4 km de conducte de aducțiune, precum și 3,7 km de conducte de refulare apă uzată. De asemenea, au fost construite două gospodării de apă noi (rezervoare de înmagazinare și stații de clorinare) și șase stații noi de pompare a apelor uzate, asigurând funcționarea eficientă a noilor sisteme. Investițiile realizate aduc servicii moderne în localități care, până recent, se confruntau cu limitări ale infrastructurii de utilități și contribuie direct la creșterea confortului locuitorilor, la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții. O rețea de canalizare modernă înseamnă igienă, sănătate și siguranță pentru întreaga comunitate: colectarea controlată a apelor uzate previne poluarea solului și a apelor de suprafață, reduce riscurile pentru sănătatea populației și sprijină dezvoltarea durabilă a localităților. Având în vedere că pentru unii utilizatori facilitățile rețelelor de canalizare sunt noi, operatorul regional dorește să atragă atenția asupra utilizării corecte a rețelei de canalizare. Canalizarea nu este un coș de gunoi – în rețea nu trebuie aruncate deșeuri solide, materiale textile, produse de igienă, grăsimi sau uleiuri, deoarece acestea pot provoca blocaje, avarii și disfuncționalități ale sistemului. Respectarea regulilor de utilizare ajută la menținerea rețelei în stare bună și la evitarea intervențiilor costisitoare.
Locuitorii din Blaj, Sâncel, Cistei, Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos care nu sunt încă racordați la rețelele de apă și canalizare sunt încurajați să facă acest pas important pentru confortul propriu și pentru comunitate. Racordările se realizează prin Sucursala Blaj a S.C. APA CTTA S.A. Alba, unde cetățenii pot primi informații detaliate despre procedură, documentație și pașii necesari. Implementarea acestui contract reprezintă un pas important către un județ mai curat, mai sănătos și mai bine conectat la infrastructura modernă de utilități, în care investițiile publice se transformă în beneficii reale pentru oameni.
Proiectul regional implementat de S.C. APA CTTA S.A. ALBA vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Alba, prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății în localitățile deservite precum și asigurarea colectării și epurării apelor uzate, în vederea conformării cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva UE 2024/3019).
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (etapa I) și Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (etapa II).
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă – 29 iunie 2026: A fost finalizată reabilitarea aducțiunii de apă Stația de Pompare Galda – Teiuș – Aiud – Ocna Mureș
Comunicat de Presă 29.06.2026 A fost finalizată reabilitarea aducțiunii de apă Stația de Pompare Galda – Teiuș – Aiud – Ocna Mureș S.C. APA CTTA S.A. ALBA, anunță finalizarea lucrărilor aferente Contractului de lucrări AB3-CL1 – „Reabilitare aducțiune SP Galda – Teiuș – Aiud – Ocna-Mureș” parte a Proiectului regional „Reabilitarea și extinderea sistemelor […]
Comunicat de presă – 22 iunie 2026: Finalizarea proiectului „SMART LAB LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ” cod F-PNRR-SmartLabs-2023-1263
22 Iunie 2026 Comunicat de presă Beneficiarul LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ anunță finalizarea proiectului „SMART LAB LICEUL TEHNOLOGIC SEBEȘ” cod F-PNRR-SmartLabs-2023-1263 finanțat prin proiectul de reformă Planul Național de Redresare și reziliență, „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” OBIECTUL PROIECTULUI este finanțarea LICEULUI TEHNOLOGIC SEBEȘ prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării […]
Comunicat de presă – 18 iunie 2026: Implementare Proiect „Reabilitare și revitalizare Parc Arini – Regenerare spații publice” SMIS 334587
18.06.2026 Comunicat implementare proiect „REABILITARE ȘI REVITALIZARE PARC ARINI – REGENERARE SPAȚII PUBLICE” SMIS 334587 Scopul proiectului: Creșterea calității vieții locuitorilor din Municipiul Sebeș prin intervenții asupra spațiilor publice. Reabilitarea și revitalizarea Parcului Arini prin reamenajare peisajeră și introducerea de noi funcțiuni. Beneficiar: Municipiul Sebeș Perioada de implementare: 26.08.2025 – 26.02.2028 Valoarea totală a […]









