Actualitate

Comuna Vadu Moţilor a ocupat locul I la concursul de folclor “Cultură pentru Cultură”

Alexandra Mates

Publicat

în

Centrul de Cultură “Augustin Bena” Alba, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bucium, a organizat duminică, 19 mai, cea de-a treia ediţie a sărbătorii de la Poiana Narciselor.

Petrecerea Divorțaților

După o întrerupere de 20 de ani, acum 3 ani a fost reluată această sărbătoare în cadrul căreia are loc renumitul concurs de tradiţii şi folclor “Cultură pentru Cultură” (etapa a II-a).

Potrivit directorului Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, Daniela Floroian, anul acesta, în peisajul feeric de la Negrileasa au intrat în competiţie comunele Vadu Moţilor, Mogoş şi Ocoliş. Toate cele trei comune s-au prezentat foarte bine, reuşind să readucă pe scenă tradiţii, dansuri şi cântece tradiţionale din zona Munţilor Apuseni.

După deliberarea juriului, al cărei preşedinte a fost renumita producătoare TV Maria Tănase Marin, clasamentul a fost următorul: locul I – comuna Vadu Moţilor, locul II – Mogoş şi locul III – Ocoliş. De remarcat portul popular excepţional al concurenţilor de la Ocoliş, dar şi dansul “Mogoşana”, readus în actualitate de formaţia de dansuri a comunei Mogoş, căreia i s-a alăturat în mod fericit un obicei deosebit de bine pus în scenă de participanţii din comuna Vadu Moţilor – obiceiul tocacilor.

Premiile au fost înmânate de vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, realizatoarea TV Maria Tănase Marin şi de directorul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, Daniela Floroian, iar diplomele de participare pentru ansamblurile care au susţinut recitaluri au fost înmânate de primarul comunei Bucium, Cornel Napău.

Printre miile de participanţi din Poiana Narciselor s-au aflat Ioan Florea – consilier judetean, Nicolae Simina – primarul oraşului Abrud şi primarii comunelor Mogoş – Liviu Macavei, Vadu Moţilor – Nicolae Lazea şi Ciuruleasa – Marcel Tuhuţ. Au susţinut recitaluri Ansamblul Folcloric al judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal, coregraf Ioan Lupşe şi soliştii Dorina Nariţa, Floricica Moga, Maria Filimon,  Roxana Reche, Cătălin Haşa şi Nicolae Tuhuţ, Ansamblul comunei Galda de Jos, Ansamblul comunei Ciuruleasa şi clasa de dansuri populare din Sohodol a Centrului de Cultură “Augustin Bena”, coregraf Oana Joldeş.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult