Compania Mercedes Benz continuă investițiile în Municipiul Sebeș: Va construi o nouă fabrică de peste 130 de MILIOANE de euro, unde vor lucra 500 de muncitori
Compania Mercedes Benz continuă investițiile în Municipiul Sebeș: Va construi o nouă fabrică de peste 130 de MILIOANE de euro, unde vor lucra 500 de muncitori
Investițiile companiei germane Mercedes Benz AG sunt continuate în Muncipiul Sebeș. În cursul anului viitor va fi construită o nouă hală. Valoarea totală a investiței, pentru construcția și dotarea hale este estimată la 134 de milioane de euro.
Recent, la Agenția pentru Protecția Mediului Alba a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire hală producție logistică și montaj, anexe tehnice, administrative și sociale, amenajare drumuri, platforme, parcaje, spații verzi și organizare șantier”, ce va fi realizat în municipiul Sebeș, str. Augustin Bena, nr. 106.
Proiectul este derulat prin intermediul subsidiarei Daimler Mercedes – Star Assembly SRL Sebeș. Potrivit memoriului tehnic, noua clădire va avea o suprafață de aproximativ 33.650 de metri pătrați, unde vor lucra un număr total de 526 de noi angajați ai societății cu capital german. Capacitatea preconizată de producție a noului obiectiv va fi de aproximativ 500.000 de unități pe an.
Constucția halei se va realiza într-o perioadă de 15 luni, între ianuarie 2023 și martie 2024. Aici vor avea loc activități de asamblare de unități de antrenare electrică pentru modelele Mercedes-EQ complet electrice, începând cu 2025. „Suntem pregătiți să dezvoltăm locația de la Sebeș într-o fabrică de ultimă generație care produce unități de antrenare electrică și să ne aducem contribuția la strategia Mercedes-Benz de mobilitate electrică”, a declarat Gheorghe Achim, Director General Star Assembly.
Ajutor de stat de 185 milioane de lei
Pentru această investiție, compania germană a obținut un ajutor de stat în valoare de 185,4 milioane de lei. Valoarea totală a investiției, incluzând și dotările, se ridică potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor la 674 milioane de lei.
„Necesitatea realizării acestei investiții derivă din interesele firmei Star Assembly SRL, în vederea extinderii capacității de producție și de depozitare a pieselor și a accesoriilor pentru autovehicule în țară noastră. În prezent societatea deține terenul necesar extinderii, totodată având funcționale halele de producție și de depozitare, anexe tehnice și spații administrative. Proiectul analizat se încadrează în activitățile existente aducând îmbunătăți la condițiile existente, beneficiarul intenționând să modernizeze și să extindă capacitatea de producție, fără a schimbă profilul de producție, categoria și clasa de importantă a clădirilor existente. Utilitatea publică constă în modernizarea și realizarea unor noi investiții în zonă, fapt ce conduce la creșterea potențialului socio – economic”, se mai precizează în documentul depus de compania germană la APM Alba.
La Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte, precum şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz. Grupul Daimler are, prin cele două filiale din România, Star Transmission Cugir şi Star Assembly Sebeş, peste 3.000 de angajaţi. Valoarea totală a investiţiilor realizate la Sebeş depăşeşte 600 de milioane de euro. Ultima mare inaugurare a companiei germane a avut loc în 2019, când a fost deschisă linia de producție cutii de viteză în opt trepte, care a costat 200 de milioane de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică
Noua autobază de 12 milioane de euro de la Alba Iulia: Propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal, puse în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus în consultare publică, luni, 9 martie 2026 propunerile preliminare pentru Planul Urbanistic Zonal în vederea edificării noii autobaze pentru autobuze și microbuze electrice. Proiectul este în valoare de aproximativ […]
UPDATE | ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu
ALERTĂ în Alba: Femeie de 53 de ani, din Lunca Mureșului, dispărută de la domiciliu Polițiștii din Alba caută o femeie care a dispărut din localitatea Lunca Mureșului, județul Alba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112. Astăzi, 9 martie 2025, în […]
