Comitete şi comiţii

Dacă vrei să îngropi o problemă înfiinţează o comisie pentru rezolvarea ei, spune o vorbă înţeleaptă. Sau, pentru mai multă siguranţă, poţi înfiinţa mai multe comitete şi comiţii. O altă cale ar fi majorarea numărului membrilor celor existente, dublarea chiar, pentru că suspectându-i pe cei vechi de colaboraţionism cu fosta Putere, cu cei care te-au acuzat de plagiat, poţi să te aştepţi la un verdict nefavorabil. Da, despre bătălia plagiatelor este vorba. De ce este plagierea unor texte atât de importantă? Pentru că un furt este un furt indiferent dacă este vorba despre valori materiale sau despre valori spirituale. Ba chiar, furtul valorilor spirituale este mai periculos, mai condamnabil pentru că autorii sunt oameni cu pretenţii de corectitudine, instruiţi, oameni cu ştaif, cu imagine şi de multe ori cu pretenţii de a ne conduce pe noi toţi. Titlul de doctor conferă deţinătorului lui o aură mai mare de seriozitate, de profesionalism dus până la cel mai înalt prag. Asta este valabil în teorie pentru că ultimele două decenii de practică din învăţământul universitar ne-au arătat că numai cine nu vrea nu obţine titlul. Cum s-a ajuns aici? O primă cauză este apariţia aproape peste noapte a unei sumedenii de universităţi private sau nu. În primii ani de la înfiinţare aveau nevoie de profesori, de crearea unui corp profesoral propriu necesar pentru acreditare. Aşa că sistematic, la universităţile de tradiţie unde existau linii de doctorat, s-au găsit profesori „înţelegători” care să ajute la „consolidarea” noilor universităţi. Odată rezolvată problema corpului profesoral propriu şi obţinută acreditarea, a început goana după studenţi care trebuie atraşi prin toate mijloacele, iar existenţa cât mai multor linii de master (asta înainte de a se intra pe sistemul Bologna) şi doctorat dă greutate ofertei educaţionale. Aşa au apărut linii de doctorat la noile universităţi, iar rigurozitatea ştiinţifică s-a relaxat şi mai mult. Pentru că vorbim despre o relaţie cerere-ofertă nu putem să nu spunem că cererea pentru titlul de doctor a crescut foarte mult în afara mediului universitar. Şi ea nu a venit din partea cercetătorilor (în România domeniul cercetării este pe butuci), ci din partea angajaţilor din instituţiile bugetare de toate tipurile, de la administraţia publică locală, la deconcentrate şi ce-o mai fi pe-acolo. Explicaţia e simplă: titlul de doctor aduce un plus de 15 la sută la salariu! Şi ne mai mirăm că, în ciuda eforturilor de reducere a cheltuielilor salariale din sistemul bugetar, ele cresc mereu. Incidenţa crescută a plagiatului este astfel explicabilă. Trist este că şi cei care-şi obţin diploma prin muncă cinstită pot fi priviţi de-acum înainte cu suspiciune. Că o facem noi, poate că nu-i prea grav, aici la Porţile Orientului unde regulile nu sunt foarte stricte şi unde găsim scuze şi explicaţii pentru orice. Dar cum vor fi privite aceste diplome în străinătate? Oare ăsta să fie unul dintre motivele pentru care copiii, tineri buni pleacă să studieze peste hotare? Când ne vom hotărî să fim serioşi pentru propriul nostru bine? Decât înfiinţarea unor comitete şi comiţii care să dovedească nevinovăţia domnului Victor Ponta şi a celorlalţi demnitari ai statului implicaţi în „Războiul plagiatelor” aş prefera o analiză serioasă a tuturor liniilor de doctorat de la toate universităţile. Dacă noi nu suntem în stare să o facem, să chemăm pe alţii! Dar să o facem! Între timp mă întreb câte somităţi trebuie să se adune să vadă dacă în două texte comparate înşiruirea cuvintelor în propoziţii, a propoziţilor în fraze şi a frazelor în text este identică?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI