Comisia Națională de Prognoză: În 2016, salariul mediu din Alba va ajunge la 1.653 de lei, cu peste 500 de lei mai mic decât cel din Cluj
Potrivit unui top al salariilor medii în anul 2016, întocmit de Comisia Națională de Prognoză, județul Alba se situează pe locul 19, cu un salariu mediu net de 1.653 de lei, cu peste 500 de lei mai mic decât cel din Cluj și cu aproape 250 de lei mai mic decât cel din Sibiu sau Brașov.
După municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov (unde salariul trece de 2.300 de lei net), cele mai mari salarii vor fi obţinute în 2016 de către angajaţii din Cluj unde salariul mediu va ajunge la 2.166 de lei net (cu 7,8% mai mult faţă de nivelul din 2015), din Timiş – unde salariul mediu net va ajunge la 2.136 de lei pe lună (cu 7,5% mai mult faţă de 2015) şi din Argeş, unde media salarială va fi de 2.050 de lei net (cu 7,3% peste nivelul din 2015).
”Extinderea fabricilor de componente auto şi invesţiile din zona serviciilor, în special din IT, au generat o competiţie mai mare pe piaţa muncii din Cluj şi din Timiş, ceea ce a determinat o creştere a salariilor, întrucât companiile din zonă găsesc din ce în ce mai greu candidaţi. De altfel, 2015 a fost anul în care Adecco, liderul pieţei locale de recrutare şi muncă temporară, a anunţat că cererea de forţă de muncă este foarte mare în zona Transilvaniei, compania gestionând un proiect de relocare de 1.500- 2.000 de oameni din toată ţara care au fost aduşi să lucreze temporar în companiile din Transilvania”, scrie Ziarul Financiar.
La polul opus, în topul judeţelor în care angajaţii români vor încasa cele mai mici salarii în 2016 se află Harghita (cu salariul mediu de 1.317 lei net pe lună), Covasna (1.398 lei net), Neamţ (1.456 lei net), Bistriţa- Năsăud (1.472 lei net), Bihor (1.490 lei net), Vrancea (1.492 lei) şi Vaslui (1.492 lei). (Z.U.)
Sursa: Ziarul Financiar
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Vidolm: Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 metri
INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Vidolm: Flăcările se manifestă pe o suprafață de aproximativ 800 metri Pompierii din Câmpeni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată la intrare în localitatea Vidolm dinspre comuna Ocoliș. Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată la intrare […]
Impozite locale 2026 | Consiliul Local Alba Iulia a aprobat reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi
Impozite locale 2026 | Consiliul Local Alba Iulia a aprobat reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi Consiliul Local Alba Iulia, întrunit, miercuri, 11 martie 2026, în ședință extraordinară cu convocare de îndată, a aprobat reduceri de impozite pentru persoanele cu dizabilități și în cazul clădirilor vechi, cu aplicabilitate din […]
Amenzi de peste 10.000 de lei date polițiștii din Alba Iulia: Cele mai multe pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise de conducere reținute
Amenzi de peste 10.000 de lei date polițiștii din Alba Iulia: Cele mai multe pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise de conducere reținute Polițiștii din Alba Iulia au dat luni, 9 martie 2026, amenzi de peste 10.000, cele mai multe fiind pentru depășirea vitezei legale. Au fost reținute și 7 permise […]