„Comisarul” Rașcovici, bun de plată: Fostul poliţist trebuie să returneze statului sporul salarial pe 11 ani
„Comisarul” Rașcovici, bun de plată: Fostul poliţist trebuie să returneze statului sporul salarial pe 11 ani
Viorel Raşcovici, fost subprefect de Alba pentru o scurtă perioadă de timp și în prezent consilier judeţean, a pierdut definitiv procesul prin care a a încercat să anuleze o dispoziţie a şefului IPJ Alba în legătură cu sporul pe care l-a primit în baza unei diplome emise de o universitate neacreditată de Ministerul Educaţiei.
În 2005, Viorel Raşcovici a obţinut o diplomă de la Universitatea Internaţională Deschisă ”Tehnoeconomia Europeană” din Bucureşti şi pe baza acesteia a încasat un spor la salariu până la pensionare, în 2016.
Suspiciunile privind legalitatea diplomei au apărut după ce a fost numit subprefect, iar CV-ul acestuia a devenit public. A fost nevoit să demisioneze în urma scandalului, iar IPJ Alba a cerut detalii de la Ministerul Educaţiei cu privire la diploma de studii.
”Vă comunicăm faptul că înscrisul domnului Raşcovici Viorel nu este act de studii şi nu este echivalent cu diplomele de licenţă întocmite şi eliberate în conformitate cu prevederile legale în vigoare de către instituţiile de învăţământ superior acreditate, parte a sistemului naţional de învăţământ superior”, se precizează în răspunsul primit de IPJ Alba de la Ministerul Educaţiei.
Pe baza acestei adrese, şeful IPJ Alba a emis o decizie prin care a anulat sporul de 25% primit pe o perioadă de 11 ani de către fostul poliţist. Instituţia nu a comunicat suma care ar trebui recuperată.
Proces pentru anularea deciziilor
Viorel Raşcovici (52 ani) a deschis un proces civil la Tribunalul Alba prin care a cerut anularea celor două documente, respectiv adresa Ministerului Educaţiei şi dispoziţia şefului IPJ Alba. ”Dispoziţia prin care i-au fost înlăturate sporurile salariale in cuantum de 25% este nelegală, întrucât actul care a stat la baza emiterii, nu are legătură cu reclamantul, numele acestuia nu se regăseşte în acest act. Nu există niciun temei legal, pentru ca reclamantul să nu beneficieze de acest spor de 25%, atâta timp cât actul în temeiul căruia a dobândit aceste sporuri este un act valabil”, a susţinut fostul poliţist. Raşcovici a mai precizat în plângere faptul că universitatea care i-a eliberat diploma de studii superioare a fost înfiinţată prin sentinţă judecătorească în anul 1991 şi a fost acreditată în baza art. 40 din OUG 75/2005.
„Între anii 1989-1993 instituţiile de învăţământ superior particular se autorizau prin hotărâre judecătorească, perioadă în care conform legislaţiei existente la acea data competenţa de a elibera autorizaţia de funcţionare aparţinea instanţei de judecată. După anul 1993 legislaţia s-a modificat, iar la apariţia Legii 88/1993, competenţa de a elibera autorizaţie de funcţionare revenea Guvernului, după o procedură specială, dar universitatea era deja înfiinţată în anul 1992. Diploma de licenţă a fost eliberată la data de 15.04.2005, conferind reclamantului toate drepturile”, a completat reclamantul.
Document de studii fără nicio valoare
În răspunsul transmis de Ministerul Educaţiei către IPJ Alba se susţine, însă, cu totul altceva. ”Diploma de licenţa nu respectă modelul actelor de studii eliberate de către instituţiile de învăţământ superior care fac parte din sistemul naţional de învăţământ din următoarele motive; din antet lipseşte denumirea Ministerului Educaţiei; din subsol lipsesc codul diplomei şi denumirea furnizorului care a tipărit actul de studii; din analiza Stemei României aplicată pe formular se observă că acvila desenată pe scutul mare are capul orientat spre stânga şi nu spre dreapta aşa cum este prevede art. 1 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, valabilă la momentul eliberării formularului”, a precizat Ministerul Educaţiei care este, de asemenea, pârât în proces. Pe 28 februarie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, definitive, plângerea fostului poliţist, care, în prezent, ocupă o funcţie publică de consilier judeţean din partea USR Alba.
Pe baza probelor de la dosar, instanţa a stabilit că Universitatea Internaţională Deschisă Tehnoeconomia Europeană, Academia de Tehnoeconomie şi Cooperare Româno-Americană ”nu este o instituţie de învăţământ superior, nu face parte din sistemul naţional de învăţământ superior şi nu are calitatea de a elibera acte de studii”.
Verificările realizate arată că alţi cinci poliţişti în activitate din Alba au beneficiat de sporuri ilegale la salariu pe baza unor diplome „de licenţă” eliberată de această instituţie de învăţământ privată. Trei dintre ei au beneficiat de spor între anii 2009 şi 2021, iar unul în perioada 2017 – 2019, dată de la care nu mai activează la IPJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Jale la Primăria Alba Iulia: Este lider detajat în topul concedierilor din administrația din Alba conform simulării Guvernului
Jale la Primăria Alba Iulia: Este lider detajat în topul concedierilor din administrația din Alba conform simulării Guvernului Reducerea de posturi ocupate în administrația publică preconizată de Guvernul Bolojan va avea cele mai mari efecte în județul Alba la Primăria Alba Iulia, conform simulării Executivului. Citește și: Premierul Ilie Bolojan: „Zona de administrație locală este […]
CAUZA probabilă a exploziei urmată de incendiu de la Kronospan Sebeș Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alexandru Crișan, a declarat pentru Agerpres că explozia de luni, 1 septembrie 2025, de la fabrica Kronospan din Sebeș a fost provocată, cel mai probabil, de „producerea scânteilor mecanice” pe fondul supraîncărcării aerului cu […]
303 posturi ocupate ar urma să fie desființate în Alba prin reforma administrației locale: Document prezentat de premierul Ilie Bolojan
303 posturi ocupate ar urma să fie desființate în Alba prin reforma administrației locale: Document prezentat de premier Ilie Bolojan 303 posturi ocupate ar urma să fie desființate în Alba prin reforma administrației locale. Citește și: Premierul Ilie Bolojan: „Zona de administrație locală este un bloc mare de cheltuieli. Reforma este absolut necesară” Numărul UAT-urilor […]