Ştirea zilei

Combinat în Apuseni pentru prelucrarea concentratului de cupru: acesta va fi construit în asociere cu o companie străină

Adela Spătar

Publicat

în

Un combinat pentru prelucrarea concentratului de cupru ar putea fi construit în zona Munţilor Apuseni, de către Cupru Min în asociere cu o companie străină.

Construcţia unui combinat în zona respectivă ar fi justificată în condiţiile în care Cupru Min desfăşoară cea mai amplă exploatare de zăcământ de cupru din România, la Roşia Poieni, unde deţine o carieră uriaşă şi o uzină de prelucrare primară a zăcământului.

Dacă investiţia se va materializa ar fi prima de acest gen, la 29 de ani de la căderea comunismului în România. Potrivit informaţiilor, conducerea societăţii desfăşoară în prezent o analiză amănunţită, iar, în măsura în care va considera eficientă investiţia, va iniţia demersurile pentru obţinerea aprobărilor şi avizelor.

O companie turcă ar fi interesată de o asociere cu Cupru Min, care să vizeze şi Moldomin, pentru construirea unui combinat. Cupru Min şi Moldomin deţin peste 90% din rezervele de cupru ale României, circa 60% fiind în posesia Cupru Min.

 În prezent, doar Cupru Min produce, limitat, minereu brut. Cupru Min are în derulare, până în luna octombrie, un contract pe doi ani (2017-2019) cu o firmă chineză, din Hong Kong, căreia îi livrează concentrat de cupru.

 Conducerea Ministerului Economiei, acţionarul Cupru Min şi Moldomin, a anunţat că nu va prelungi contractul. Plasarea combinatului în zona Munţilor Apuseni ar fi justificată de faptul că acolo Cupru Min exploatează cel mai mare zăcământ de cupru din România, la Roşia Poieni.

 În ultimii 10 ani s-a încercat de două ori privatizarea Cupru Min, tentativele eşuând de fiecare dată. Programul de guvernare al actualului Guvern prevede menţinerea companiei în proprietatea statului. Ambele societăţi, Cupru Min şi Moldomin, sunt controlate de statul român prin intermediul Ministerului Economiei. Discuţiile dintre reprezentanţii ministerului şi compania turcă sunt în fază preliminară.

 Datele fiananciare ale Cupru Min SA, din anul 2018, relevă o creştere a cifrei de afaceri faţă de anul 2017 cu circa 45%. Astfel, afacerile nete ale companiei miniere cu sediul în Abrud au crescut spectaculos de la 149,9 milioane de lei (32 milioane de euro) în 2017, la 217,5 milioane de lei (46 milioane de euro) în 2018. Veniturile totale ale companiei în 2018 au fost de 250,9 milioane de lei, în creştere cu aproape 68 de milioane de lei faţă de anul anterior. Profitul net al societăţii a înregistrat, însă, o scădere cu aproximativ 8%, de la 5,6 milioane de lei în 2017, la 5,07 milioane de lei la 31 decembrie 2018.

Motivul poate fi reprezentat de suma mai mare investită de companie în retehnologizare. Bilanţul contabil mai arată o scădere accentuată a datoriilor Cupru Min SA, de la 34,5 milioane de lei, la 20,6 milioane de lei. Valoarea materiilor prime şi a materialelor aflate pe stoc a crescut de la 49 de milioane de lei, la 58,8 milioane de lei.

Cupru Min SA avea la finalul anului trecut un număr de 561 de angajaţi. Compania este unicul producător din România care are ca obiect principal de activitate extracţia de minereuri neferoase, prepararea minereurilor cuprifere şi valorificarea concentratului cupros şi a metalelor preţioase.

Explotarea minieră din Apuseni a încheiat în 2017 un contract cu compania chineză Merlion Resources pentru vânzarea a 80.000 de tone de concentrat de cupru pe o perioadă de doi ani. Cupru Min exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult