Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu din Cugir va fi reabilitat și modernizat. Investiție de peste 12.000.000 lei
Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu din Cugir va fi reabilitat și modernizat printr-o investiție cu finanțare europeană de peste 12.000.000 lei.
În cursul zilei de miercuri, 18 noiembrie 2020, primarul Adrian Teban a semnat contractul de finanţare europeană în valoare de peste 12.000.000 lei pentru „Reabilitarea, modernizarea, echiparea infrastructurii
educaționale a Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu Cugir”.
Potrivit edilului „investiţia face parte din proiectele europene prin care vom schimba considerabil sistemul de învăţământ local şi condiţiile de studiu oferite şcolarilor din oraş. Avem convingerea că prin modernizarea acestui colegiu tehnic va creşte inclusiv pregătirea profesională a viitoarei forţe de muncă de care are nevoie mediul economic local .” a precizat Adrian Teban.
Investiția vizează cele trei corpuri ale instituţiei de învăţământ, respectiv clădire școală, sala de sport și clădirea cabinetelor de specialitate. Principalele lucrări preconizate sunt: reabilitarea termică a anvelopantei, reconformarea structurală a șarpantei, modernizarea instalațiilor utilitare, modernizarea finisajelor interioare și exterioare, modernizarea tamplariilor interioare și exterioare, echiparea clădirilor cu instalații necesare pentru securitatea la incendiu, echiparea clădirilor cu mobilier necesar unei bune desfășurări a activității de învățământ, accesibilizarea clădirii pentru utilizatori cu handicap locomotor, prevedera unei instalații de voce-date, a unei instalații de supraveghere video, etc.
Bazele proiectului au fost puse în anul 2018 când a fost intocmita Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție. Primăria Cugir a reușit să întocmească proiectul și să-l înainteze spre finanțare în 2018, după care a intrat în evaluarea autorităților de management până anul acesta. Se preconizează că toate lucrările prevăzute în proiect să fie finalizate până în anul 2023.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști
Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]
Adina Szitar, cadru didactic asociat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, numită șefă a Inspecției în Construcții din România
Adina Szitar, cadru didactic asociat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, numită șefă a Inspecției în Construcții din România Adina Szitar , cadru didactic asociat la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, a fost numită marți, 10 martie 2026, în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu […]
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior
Prebet Aiud, producătorul de prefabricate din beton din Alba, cifră de afaceri de 69,6 milioane lei în 2025, în creştere cu aproximativ 21,5% faţă de anul anterior Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producătorul de prefabricate din beton armat şi precomprimat, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 69,6 mil. lei (13,8 mil. […]