Actualitate

Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia se mândreşte cu studenţi la universităţi de prestigiu din UE

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

An de an toţi absolvenţii Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia care promovează bacalauareatul sunt admişi la universităţile din ţară. Absolut toţi, fără excepţie. Iar aria specializărilor la care devin studenţi foştii elevi ai prestigiosului liceu albaiulian include cam toată sfera de domenii ale economiei româneşti: de la filologie, drept, ştiinţe economice şi academii militare sau de poliţie, la informatică, arhitectură, medicină sau farmacie.
În ultimii ani însă, Colegiul Naţional „HCC” se mândreşte cu tot mai mulţi absolvenţi admişi la prestigioase universităţi din ţări ale Uniunii Europene, în special în Anglia şi Olanda, dar şi în alte state europene ca Franţa, Belgia, Germania, Italia sau Finlanda.
Prof. Valer Cerbu ne-a declarat că anual devin studenţi la Londra, Amsterdam sau chiar la Oxford ori în alte mari oraşe europene câte 5 – 6 foşti elevi ai Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”. În această toamnă, numărul celor admişi a ajuns la 9 absolvenţi. Astfel, de la specializarea matematică-informatică, intensiv engleză au fost admişi Gigi Dinuţ, la University College London, la specializarea Inginerie electrică, şi Mălina Stanciu, la University of Amsterdam, la Facultatea de Economie şi Business. De la profilul filologie, la Middlesex University Londra au devenit studenţi la Relaţii Publice, Media şi Publicitate Adrian Dumitru (bilingv franceză) şi Alexandra Ionaş, dar tot la Londra, însă la Queen Mary, University of London, va studia în domeniul afacerilor şi Alexandra Jurj, ambele fiind absolvente de filologie, bilingv engleză. De la aceeaşi specializare a fost admisă la Hogeschool Universiteit Bruxelles şi Ioana Novăcean, care va desluşi tainele afacerilor.
De la specializarea ştiinţe sociale au devenit studente în Marea Britanie Ingrid Hondola, care va învăţa drept criminalistic la London South Bank University Londra, respectiv Diana Indreiu, care va studia psihologia la University of Glasgow.
Cristian Radu, multiplu laureat al olimpiadelor judeţene şi naţionale de limba italiană, va studia la Sapienza Universita Roma, la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale.  Felicitări tuturor şi mult succes în continuare!
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

18-20 februarie 2026 | Risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu: Stratul de zăpadă este instabil în primii 30-40 cm

Ioana Oprean

Publicat

în

Risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu În intervalul 18 februarie 2026 (ora 20.00) – 20 februarie 2026 (ora 20.00) este risc mare de avalanșă, de gradul 4 din 5, în Munții Parâng-Șureanu. Conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la peste 1.800 de metri, în Munții […]

Citește mai mult

Actualitate

20-22 februarie 2026 | Vreme în răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș

Ioana Oprean

Publicat

în

Vreme în răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de răcire accentuată în România, ninsori, precipitații mixte, viscol, polei și ghețuș, valabilă în România în intervalul 20 februarie 2026 (ora 2.00) – 22 februarie 2026 (ora 10.00). Citește și: Un ger năprasnic […]

Citește mai mult

Actualitate

Un ger năprasnic ar urma să lovească România. Se anunță temperaturi până la minus 15 grade: ,,Acum e cel mai sever episod de iarnă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un ger năpraznic ar urma să lovească România. Se anunță temperaturi până la minus 15 grade: ,,Acum e cel mai sever episod de iarnă” România ar urma să se confrunte cu o nouă perioadă de ger năprasnic, potrivit lui Elena Mateescu, șefa ANM. Temperaturile scăzute vor fi resimțite weekend-ul viitor. „Acum e cel mai sever […]

Citește mai mult