Colaborare între DSP și Instituția Prefectului Alba, pentru desfășurarea în siguranță a alegerilor locale în județul Alba
Insituția Prefectului și DSP Alba iau măsuri pentru desfășurarea în singuranță a alegerilor de duminică, 27 septembrie 2020. O categorie aparte de votanți o reprezintă persoanele confirmate cu virusul Sars-Cov2 izolate în unități medicale sau la domiciliu și persoanele carantinate la domiciliu (adică suspecți, contacți ai pozitivilor), care au dreptul să voteze prin intermediul urnei mobile.
La solicitarea Instituției Prefectului Alba, pentru a veni în sprijinul persoanelor izolate și carantinate (în total 1157), specialiștii DSP Alba au întocmit un Regulament județean, bazat pe prevederile Normelor Metodologice Naționale, în vederea asigurării accesului și dreptului constituțional al acestor persoane la vot și, totodată, pentru a-i proteja pe membrii Biroului Electoral Județean care se deplasează cu urna mobilă la domiciliu sau în spitale.
Astfel, pentru situațiile speciale care necesită deplasarea cu urna mobilă, DSP Alba recomandă următoarele:
1. În situația în care deplasarea cu urna mobilă se face în spital
a. Pentru secția de boli contagioase, UPU, CPU:
– Deplasarea se va face până la ușa de acces în secție;
– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși, precum și combinezon de unică folosință pus la dispoziție de către spital;
– Votanții se deplasează până la ușa de acces în secție, echipați cu mască, mănuși, combinezon de unică folosință puse la dispoziție de către spital și vor exercita dreptul de vot.
– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.
b. Pentru celelalte secții din spital:
– Deplasarea se va face până la ușa de acces în secție;
– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși;
– Votanții se deplasează până la ușa de acces în secție, echipați cu mască și mănuși, puse la dispoziție de către spital și vor exercita dreptul de vot.
– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.
2. În situația în care deplasarea cu urna mobilă se face la domiciliu
– datele de contact ale persoanelor izolate/carantinate vor fi transmise BEJ de către DSP, în format eletronic pâna în data de 26.09.2020, ora 22.00.
– deplasarea va fi precedată de telefon care va anunța votanții despre venirea echipei cu urna mobilă
a. Pentru persoanele izolate
– Deplasarea se va face până la ușa apartamentului/poarta casei;
– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși, precum și combinezon de unică folosință, distribuite de DSP către BEJ.
– Votanții se deplasează până la ușa/poartă, echipați cu mască, mănuși și vor exercita dreptul de vot.
– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.
b. Pentru persoanele carantinate și cele aflate în incapacitate de deplasare
– Deplasarea se va face până la ușa apartamentului/poarta casei;
– Personalul care se deplasează cu urna mobilă va purta mască și mănuși;
– Votanții se deplasează până la ușa/poartă, echipați cu mască, mănuși și vor exercita dreptul de vot.
– După fiecare persoană care votează, personalul care se deplasează cu urna mobilă va efectua dezinfecția ștampilei.
Echipamentul de protecție se schimbă la fiecare domiciliu. Dacă votantul care a solicitat urna mobilă nu are mască și mănuși acestea vor fi asigurate de reprezentantul secției de votare. Pe toată durata exercitării dreptului la vot se limitează la maxim socializarea și se păstrează o distanță de siguranță.
De asemenea, au fost distribuite materiale de protecție, constând în 150 de combinezoane și 250 de saci pentru deșeurile provenite din eliminarea materialelor protecție. De la Ministerul Sănătății, județului nostru i-au fost distribuite 5.180 de litri de dezinfectant pentru suprafețe, 1.320 de bucăți a 750 ml dezinfectant pentru mâini, 72.000 de bucăți de mănuși și 95.370 de măști. Materialele au fost predate Instituției Prefectului Alba pentru a fi distribuite către secțiile de votare. Astfel, considerăm că au fost luate toate măsurile care se impun pentru desfășurarea în siguranță, din punct de vedere igienico-sanitar, a alegerilor de duminică.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Proiectele „Excelența în educație” , „Fascinația sportului” și ”Școala de vară”: Acord de asociere între municipiul Alba Iulia și CJeX Alba
Proiectele „Excelența în educație” , „Fascinația sportului” și ”Școala de vară”: Acord de asociere între municipiul Alba Iulia și CJeX Alba Primăria municipiului Alba Iulia, prin votul Consiliului Local, este pe cale să aprobe alocarea sumei de 39.400,00 lei din bugetul local municipal pe anul 2025, înspre trei proiecte desfășurate de Centrul Județean de Excelență […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată
-
Ştirea zilei2 zile ago
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Când se taie pomii fructiferi. Perioada optimă pentru obținerea unei recolte bune
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
19 noiembrie 1882, se năștea Aurel Vlaicu, unul dintre pionierii aviației mondiale: „Patru metri erau pentru mine un record”