Codul muncii: Concediile fără plată și absențele nemotivate ar putea fi considerate din nou vechime în muncă
Un proiect de lege pus recent în dezbatere publică de Ministerul Muncii și Justiției Sociale vizează schimbări importante la Codul muncii: concediile fără plată și absențele nemotivate ar putea fi considerate din nou vechime în muncă.
În esență, s-ar introduce în legislație conceptul de muncă nedeclarată, care ar cuprinde nu doar situațiile de „muncă la negru”, dar și alte forme de muncă „pe lângă contract” sau prestată atunci când nu ar trebui. Proiectul de lege pentru modificare și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii nu se va aplica însă în viitorul foarte apropiat. El trebuie să treacă de votul Executivului, să fie dezbătut și votat în Parlament, aprobat de către președinte și publicat apoi în Monitorul Oficial.
În forma propusă de Minister, unul din articolele de început ale Codului este modificat substanțial, iar o prevedere foarte importantă care e prevăzut acum în Cod nu mai este preluată și în proiectul propus. Este vorba, mai exact, de următorul text: „Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă”.
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine”
Asociația Energia Inteligentă: Nu mai există un scenariu credibil în care motorina revine la niveluri “ieftine” Motorina nu va mai reveni la prețurile scăzute din trecut, iar pragul de 10 lei pe litru se conturează tot mai clar ca nou reper pe piața carburanților, pe fondul unor schimbări structurale din sectorul energetic, avertizează Dumitru Chisăliță, […]
ASTĂZI | Simulare Bacalaureat 2026: Elevii de liceu susțin primul test, la Română Simularea examenului de Bacalaureat 2026 începe astăzi, luni, 23 martie, iar elevii de clasa a XII-a vor susține probele scrise în condiții similare examenului. Simularea probelor scrise la BAC 2026 se organizează în școlile din toată țara, în condiții asemănătoare examenului, pentru […]
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani”
Economistul Radu Georgescu: ,,Sistemul financiar se prăbușește. În criza din 2008 s-au pierdut aproximativ 50 trilioane $. Acum se vor pierde mult mai mulți bani” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscului unei noi prăbușiri financiare globale, susținând că nivelul uriaș al datoriei publice a Statelor Unite și costurile tot mai mari ale dobânzilor arată o […]