COD GALBEN de ploi abundente în Alba și alte 16 județe: Averse și descărcări electrice până sâmbătă la amiază
O avertizare cod galben de ploi „însemnate cantitativ” a fost emisă vineri, 16 decembrie, de către Administrația Națională de Meteorologie. Aceasta este valabilă până sâmbătă, 17 decembrie, ora 12.00, pentru Alba și alte 16 județe din România.
17 județe sunt vizate de codul galben de ploi valabil în perioada 16 decembrie ora 12.00-17 decembrie ora 12.00. Ploile vor avea și caracter de aversă, iar pe alocuri vor fi descărcări electrice, a mai precizat ANM.
În intervalul menționat în Banat, Crișana, Maramureș, nord-vestul Olteniei și local la munte, vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse, în special în zona Carpaților Occidentali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali 40…60 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și pe alocuri vor fi descărcări electrice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi
Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună
Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox
Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

