Actualitate

CNAIR: Toate contractele subsecvente pentru deszăpezire au fost semnate. Valoarea acestora, 143 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat miercuri că toate cele 55 de contracte subsecvente pentru întreţinerea curentă pe timpul iernii 2017-2018 au fost semnate, valoarea totală a acestora depăşind 143,275 milioane de lei.

„În conformitate cu programul întocmit de către CNAIR SA în ceea ce priveşte întreţinerea curentă pe timp de iarnă 2017-2018, s-a încheiat semnarea tuturor celor 55 de contracte subsecvente (pe trimestrul IV 2017, valabile până la 31.12.2017), parte componentă a Acordurilor cadru încheiate, în termenul asumat de companie, 25.10.2017”, spune CNAIR, într-un comunicat.
Petrecerea Divorțaților

În ceea ce priveşte cele două Acorduri cadru pentru Autostrada A1(Bucureşti-Piteşti) şi A3 (Bucureşti-Ploieşti), care sunt contestate la Curtea de Apel Bucureşti, CNAIR precizează că, până la semnarea lor, activitatea de deszăpezire pe cele două autostrăzi va fi asigurată de DRDP Bucureşti prin redistribuirea de utilaje de la alte secţii.

Pe DRDP-uri, cea mai mare valoare a contractelor subsecvente o consemnează DRDP Bucureşti, cu suma totală de 29,716 milioane de lei, urmat de DRDP Iaşi, cu 22,089 milioane de lei, şi DRDP Constanţa – 20,436 milioane de lei.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Chiriile din România au explodat cu 41,2% în 2026: Cea mai mare creștere din UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Chiriile din România au explodat cu 41,2% în 2026: Cea mai mare creștere din UE România conduce clasamentul european al scumpirilor la chirii, cu un avans de 41,2% în trimestrul al doilea din 2026, comparativ cu media anului trecut. La prețurile locuințelor, Bulgaria înregistrează cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Piața imobiliară din România […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Delegație din Landul Brandenburg, impresionată de Băile Sărate Ocna Mureș: „O investiție care pune în valoare o resursă extraordinară”

Ioana Oprean

Publicat

în

Delegație din Landul Brandenburg, impresionată de Băile Sărate Ocna Mureș: „O investiție care pune în valoare o resursă extraordinară” Băile Sărate Ocna Mureș au primit vizita unei delegații oficiale din Districtul Prignitz, Landul Brandenburg, Germania. Oaspeții au avut ocazia să descopere unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare ale orașului, realizat prin valorificarea potențialului […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | „Bobocii” din 2026 ai Colegiului Militar din Alba Iulia, excursie de orientare și documentare la unități militare din Turda și la primul sediu al Liceului Militar „Mihai Viteazul”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Bobocii” din 2026 ai Colegiului Militar din Alba Iulia, excursie de orientare și documentare la unități militare din Turda și la primul sediu al Liceului Militar „Mihai Viteazul” Opțiunile pentru viitor se creionează din timp, iar activitățile de orientare și documentare îi ajută pe elevii colegiului militar din Alba Iulia să descopere domeniile care li […]

Citește mai mult