Actualitate

CNADNR: Autostrada Deva – Lugoj va fi realizată integral până la sfârşitul anului 2017, conform celor mai optimiste planuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit celor mai recente informaţii oferite de directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor, abia la sfârşitul anului viitor şoferii vor putea folosi integral autostrada Lugoj – Deva.

Petrecerea Divorțaților

autostrada-timisoara-lugojCătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a precizat, la finalul unei vizite de lucru efectuate pe şantierele viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, că până la sfârşitul anului viitor toate cele trei tronsoane aflate în construcţie vor fi inaugurate.

„Conform ritmului de lucru asumat de către antreprenori, cele trei loturi vor putea fi puse în circulaţie treptat, astfel încât la sfârşitul anului viitor să se circule pe întreg tronsonul autostrăzii Lugoj – Deva. În ceea ce priveşte secţiunea cu tunele de pe lotul 2, până la finele acestui an va fi demarată procedura de achiziţie publică”, a afirmat Cătălin Homor, într-o informare a CNADNR.

Directorul general al CNADNR a relatat că, în timpul vizitei sale s-a oprit la „pasajele verzi” (ecoducte). „Anul acesta am reuşit să obţinem aurorizaţiile de construire şi, acum, pasajele sunt construite în proporţie de aproximativ 70 la sută. Aşa cum ne-am propus, anul viitor în luna iunie, ar trebui să fie finalizate”, a informat Cătălin Homor, potrivit CNADNR.

Situaţia lucrărilor pe cele trei tronsoane ale viitoarei autostrăzi din vestul ţării se prezintă astfel:

Pe Lotul II al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva, între Coşeviţa şi Traian Vuia, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 50 la sută. Proiectul tronsonului de 28,6 kilometri a avut are o valoare de 563 de milioane de lei, fără TVA, iar contractul a fost atribuit constructorilor de la Asocierea Salini impregilo S.P.A. şi SECOL (Societa Edile Construzioni e Lavori) SA.

Pe Lotul III, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 64 la sută. Proiectul lotului de 21,1 kilometri a fost întocmit de Arcadis Eurometudes S.A. şi este executat de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A.

Valoarea proiectuluieste de 578 de milioane de lei, fără TVA. Pe Lotul IV al autostrăzii, stadiul fizic al lucrărilor este de 48 la sută. Proiectul tronsonului de 22,1 kilometri a fost întocmit Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. şi este realizat de aceeaşi asociere. Valoarea sa este de 420 de milioane de lei, fără TVA.

Cele trei proiecte au demarat în 27 noiembrie 2013, potrivit CNADNR şi aveau ca termen de finalizare 27 mai 2016. Din cauza întârzierilor, proiectele au fost fazate, pentru a putea primi finanţare, prin Programul Operaţional Sectorial.

Sursa Adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă de peste 1,1 milioane de lei cu mașini second-hand: O persoană a vândut 75 de autoturisme ilegal. Ce a descoperit ANAF ANAF verifică inclusiv anunțurile publicate online pentru a identifica vânzările nedeclarate de autoturisme second-hand. În urma controalelor, inspectorii au descoperit în Argeș o persoană care ar fi vândut 75 de mașini, în valoare […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă adevărată pe Transfăgărășan: Ninge abundent, iar zăpada s-a depus în strat consistent. Se intervine pentru deszăpezirea drumului Ninsorile abundente din ultimele ore au dus la depunerea unui strat consistent de zăpadă pe Transfăgărășan. Autoritățile intervin pentru deszăpezirea drumului și recomandă șoferilor să nu circule fără mașini echipate pentru condiții de iarnă. Citește și: Video […]

Citește mai mult

Actualitate

27-28 octombrie 2026 | Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Ploi, ninsori la munte și rafale de vânt de până la 80 km/h în România: Anunțul de ultimă oră al meteorologilor România este sub incidența unui episod de vreme instabilă, cu ploi de până la 30 l/mp în sudul și estul țării, precipitații mixte și depuneri de zăpadă la altitudini de peste 1.700 de metri. […]

Citește mai mult