Politică Administrație

Clinciuri politice, pe tema bugetului, între doi deputați din Alba la radio Unirea FM. Simedru: Nu te înțeleg de ce ai tonul acesta agresiv

Dragoş Suciu

Publicat

în

  • Unul cu Victor Ponta, altul cu Klaus Iohannis, dar amândoi, spun ei, de partea românilor

Potor si Simedru

Petrecerea Divorțaților

Doi deputați de Alba, din tabere diferite, s-au întâlnit marți după-masă, la radio Unirea FM, pentru o dezbatere pe tema bugetului de stat și a asigurărilor sociale pe 2015.

Călin Potor (PSD): ”De când guvernul a început să construiască acest buget s-a bazat pe faptul că suntem după trei ani de creștere economică neîntreruptă, monitorizată și recunoscută de către partenerii noștri europeni. Faptul că avem un PIB mai mare decât am avut până acum și o datorie publică în scădere. Ceea ce este clar, niciun buget, în nicio țară nu este mulțumitor, nu este îndestulător (…) Gândul a fost să fie un buget prin care România să aibă o perspectivă de dezvoltare. Este un buget în care nu există creșteri de taxe și impozite”, a spus deputatul la radio Unirea FM.

Dan Coriolan Simedru (PNL) ”Din păcate, nu au reușit să ne reformăm deloc nici în ceea ce privește concepția bugetară. Tocmai din ceea ce spunea colegul meu, se deduce clar că este un buget al neputinței. Faptul că nu cresc direct impozitele și taxele… o să vedeți că în 2015 se vor vedea și creșterile respective. Faptul că iei foarte mulți bani de la administrația locală, și spui că trebuie să mărească impozitele locale cu 20%, nu putem să discutăm că nu există creșteri de impozite și taxe” .

Potor a replicat spunând că Guvernul nu obligă mărirea taxelor și a impozitelor.

Simedru a spus că nu înțelege de ce fostul său coleg are ”tonul acesta agresiv”.

Potor nu a rămas dator și a ”înțepat” câteva minute mai târziu când a fost întrerupt: ”Ai spus că ești un tip elegant dar ai reușit să calci pe bec. Ai un cartonaș galben de la mine”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara

Ioana Oprean

Publicat

în

USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”

Ioana Oprean

Publicat

în

Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult