Clement Negruț, PMP Alba: ”Guvernul multiplelor ratări”
Actuala guvernare îşi dovedeşte în mod repetat incompetenţa în faţa românilor. Un capitol important unde premierul Ponta şi ai lui sunt repetenţi îl reprezintă privatizarea companiilor de stat. Oltchim, Cupru Min şi CFR Marfa sunt examene picate în mod răsunător de către aceşti oameni. În ambele licitaţii desfăşurate anul trecut, mă refer aici la Cupru Min şi la combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, Guvernul a fost incapabil să verifice capacitatea de plată a cumpărătorilor.
Nu aceeaşi a fost cauza eşecului în cazul CFR Marfă. GFR a plătit până în prezent o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 de milioane de euro. Pentru finalizarea privatizării compania ar fi trebuit să mai achite circa 170 milioane de euro. GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfa în luna iunie, oferind 202 milioane de euro pentru 51% din acţiuni. Însă neîndeplinirea a două din cele trei condiţii suspensive ale contractului de privatizare a generat un nou eşec. CFR Marfa are pierderi cumulate de peste 300 de milioane de euro în ultimii cinci ani. In 2004, compania feroviară a fost scutită de plata unor datorii de 120 de milioane de euro.
Vedem acum o nouă tentativă de privatizare a societăţii Cupru Min, din judeţul nostru. În acest timp, de la vârful Ministerului Economiei pleacă un ministru acuzat de subminarea economiei naţionale, vorbim de Varujan Vosganian, apoi ministrul de la Finanţe asigură un interimat timid, iar acum este numit pe post liberalul Andrei Gerea.
După ce procesul de privatizare a acestei importante companii miniere a început destul de prost, noul ministru are o misiune extrem de grea, în ceea ce priveşte Oltchim şi Cuprumin, după cum spunea şi preşedintele Traian Băsescu la ceremonia de investire.
Chiar dacă premierul doreşte reluarea rapidă a privatizării CFR Marfa, am mari îndoieli că aceasta de va putea realiza cu succes dacă greşelile făcute anterior se vor repeta. Forte trist este însă şi faptul că şi în privinţa Cupru Min actualii guvernanţi nu învaţă din greşelile pe care le-au făcut în trecut.
Clement Negruţ, deputat de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]