Clement Negruț: Iohannis e mai mult de decor şi pare că se pricepe cel mai bine la consfătuiri cu premierul
Victor Viorel Ponta stă totuşi cam de multă vreme în fruntea Guvernului, deși este în plină cădere și tot mai des contestat de baroni. Acest premier a cărui imagine este strâns legată de o serie de momente triste din istoria recentă a ţării, a făcut prea mult rău acestei ţări atât prin incompetenţa sa cât şi prin machiavelismul său dovedit nu de puţine ori.
De asemenea acest om dă dovadă de o ipocrizie ieşită din comun. La aproape doua luni
după ce Guvernul condus de el şi-a bătut joc de românii din diaspora, îngrădindu-le efectiv dreptul la vot, acum vine cu o faţă de om nevinovat spunând că partidul său susţine modificarea sistemului de vot pentru românii din disapora şi vrea întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în străinatate fie legat de votul electronic fie votul prin corespondenţă. Dar unde eraţi domnule Victor Viorel Ponta când eu, alături de colegii mei, Eugen Tomac, Valerian Vreme şi Mihaela Stoica am avut o iniţiativă legislativă privind votul prin corespondenţă? Abia acum v-aţi trezit? E cam târziu.
Cu aceeaşi ipocrizie Victor Viorel Ponta declara ieri după ieşirea de la a nu ştiu câta consfătuire cu preşedintele că PSD susţine reducerea numărului de parlamentari şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii. Domnule premier oare numai de curând aţi aflat că românii au votat prin referendum că susţin reducerea numărului de parlamentari şi că Traian Băsescu a fost cel care a iniţiat această idee? Referitor la simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii: cine poate lua de bună şi această afirmaţie în contextul în care premierul a atacat de atâtea ori instituţii ale statului care se ocupă de justiţie şi şi-a apărat cu vehemenţă prietenii certaţi cu legea? Se pare că aproape fiecare vorbă scoasă de acest om e o minciună.
Raportul MCV: Parlamentul şi Avocatul Poporului – instituţiile cele mai criticate. În acest context, Victor Viorel Ponta spune că Guvernul condus de el nu are nicio problemă, uitând că actualul Parlament este condus de o majoritate din care şi el cu partidul său fac parte. Fără susţinerea acestui Parlament care a primit notă proastă din partea Comisiei Europene, Executivul condus de Victor Viorel Ponta ar cădea imediat.
În tot acest context vedem că cel care a fost competitorul lui Ponta în alegerile prezidenţiale, domnul Klaus Iohannis, pare să fi ajuns să coabiteze liniştit cu premierul, cu toate că milioane de români l-au votat ca antidot la ciuma pesedistă. Constatăm însă că domnul Iohannis e mai mult de decor şi pare că se pricepe cel mai bine la consfătuiri cu premierul. Dacă ar fi să ne luăm după zicala: ,,Cine se aseamănă se-adună”, atunci am trage o concluzie foarte tristă.
Pe acest fond este evident că Partidul Mişcarea Populară trebuie să-şi continue cu statornicie drumul pe care a pornit, luptând pentru o schimbare reală în România.
Preşedinte PMP Alba, Deputat Clement Negruţ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”
Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu
Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă
Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]