Claudiu Popa – ”Șmecherul de Apuseni” condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înșelăciune la ”păcănele”
Claudiu Iulian Popa, poreclit şi ”Șmecherul de Apuseni”, a fost condamnat definitiv alături de alți inculpați, de judecătorii de la Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul de înșelăciune în care a fost acuzat că a folosit dispozitive în obţinerea de câştiguri ilegale de la jocuri electronice. În urma recursului formulat la sentința pronunțată de Judecătoria Câmpeni, inculpații au rămas în cea mai mare parte cu vechile pedepse, exceptând unele modificări pe latura civilă.
Astfel, Claudiu Popa, Ioan Nicolae Deoancă, Emanoil Dumitru Pilea și Ionel Claudiu Rostaş au primit pedeapse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea executării iar Antonie Daniel Nyeste – 1 an și 9 luni închisoare cu suspendare.
Totodată, inculpaţii Iulian Claudiu Popa şi Ionel Rostaş sunt obligați să plătească părţii civile SC Euro Fortunato câte 8.666,66 lei fiecare, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârşirii infracţiunii iar către partea civilă SC Baum SRL, inculpaţii Iulian Claudiu Popa, Ionel Rostaş şi Nyeste Antonie Daniel sunt obligați să plătească suma de 14.000 lei, reprezentând prejudiciul produs ca urmare a săvârşirii infracţiunii (2.000 lei -Nyeste Antonie Daniel şi câte 6.000 lei – Rostaş Ionel Claudiu şi Popa Iulian Claudiu).
De asemenea, în temeiul art. 191 al.1 Cod procedură penală inculpaţii sunt obligați să achite în favoarea statului suma de 18.125 lei cheltuieli judiciare în cadrul cărora sunt cuprinse onorariu apărător oficiu şi cheltuielile din faza urmăririi penale, inclusiv onorar apărător oficiu în cuantum de 1.800 lei
În extrasul din cuprinsul sentinței Judecătoriei Câmpeni s-a reţinut că ”inculpaţii Popa Iulian Claudiu, Rostaş Ionel Claudiu şi Pilea Emanoil Dumitru, în cursul lunii februarie 2011, la iniţiativa inculpatului Popa Iulian Claudiu, s-au înţeles să intervină asupra aparatelor de jocuri electronice de noroc, amplasate în barul inculpatului Pilea Emanoil Dumitru, pentru a câştiga în mod fraudulos,diverse sume de bani.
De asemenea inculpaţii anterior amintiţi în perioada martie-iulie 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sub aparenţa unor premii obţinute ca urmare a jocurilor la aparatele de jocuri electronice, şi-au însuşit importante sume de bani, în dauna persoanelor juridice „S.C. B.S.R.L.” şi S.C.E.F. S.R.L., folosind mijloace frauduloase pentru a încasa premiile.
S-a reţinut că inculpatul Rostaş Ionel Claudiu deţine şi a folosit într-o sală de jocuri un dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc, faptă pentru care a fost trimis în judecată.
Inculpaţii Popa Iulian Claudiu, Pilea Emanoil Dumitru şi Nyeste Antonie Daniel în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au încurajat şi înlesnit folosirea, într-o sală de jocuri, de către inculpatul Rostaş Ionel Claudiu, a unui dispozitiv prin a cărui utilizare sunt alterate elementele de şansă şi metodele de selecţie prin care se modifică rezultatul jocului, suma sau frecvenţa plăţii într-un joc de noroc.
Inculpatul Nyeste Antonie Daniel prin mai multe acte materiale şi în mai multe rânduri îl sprijină pe inculpatul Rostaş Ionel Claudiu să se deplaseze din Geogiu în Cîmpeni, cunoscând motivele deplasării acestuia.
Inculpatul Deoancă Ioan Nicolae îi sprijină pe inculpaţii Rostaş Ionel Claudiu şi Popa Iulian Claudiu să intervină asupra aparatelor de jocuri electronice, amplasate în sala „Y.”, din Abrud, pentru a genera câştiguri frauduloase, în scopul de a-şi însuşi câştigul ilicit”.
Recunoscut în zona Munţilor Apuseni ca un ”băiat de bani gata”, fiind fiul unui om de afaceri din Albac cu investiţii în domeniul turismului, Claudiu Popa a ajuns deja la al treilea dosar în care a fost judecat. În octombrie 2011 a reușit să scape fără pedeapsă într-un dosar de ultraj în care s-a dispus achitarea sa iar în vara anului 2012 a primit o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendarea executării într-un alt dosar penal, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Lupu Damaris, elevă la un liceu din Alba, performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar la șah: A jucat șase meciuri fără înfrângeri și a învins adversare din clase mai mari
FOTO | Lupu Damaris, elevă la un liceu din Alba, performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar la șah: A jucat șase meciuri fără înfrângeri și a învins adversare din clase mai mari Lupu Damaris, elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic Teiuș, județul Alba, a obținut o performanță remarcabilă la Olimpiada Sportului Școlar, secțiunea […]
Tentativă de furt la Sebeș: Tânăr de 18 ani, reținut după ce a fost prins în flagrant într-o casă. Proprietarul l-a văzut pe camerele de supraveghere
Tentativă de furt la Sebeș: Tânăr de 18 ani, reținut după ce a fost prins în flagrant într-o casă. Proprietarul l-a văzut pe camerele de supraveghere Planul a doi tineri din Sebeș de a da ,,lovitura” la o casă aflată în construcție a fost dejucat în timp real, chiar de către proprietar. Un tânăr de […]
VIDEO | Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun
Decoruri de poveste la blocurile și casele din Alba Iulia: Oamenii au început să împodobească totul cu luminițe, figurine și moși de Crăciun Începem numărătoarea inversă până la Crăciun, așa că magia sărbătorilor se răspândește în Alba Iulia. S-a deschis și târgul de Crăciun, iar magazinele te îmbie la cumpărături pentru cea mai magică perioadă […]