Rămâi conectat

Actualitate

Clasamentul privind speranța de viață în UE: România se situează printre țările cu cea mai mică speranță de viață

Ioana Oprean

Publicat

în

Clasamentul privind speranța de viață în UE: România se situează printre țările cu cea mai mică speranță de viață

În ceea ce privește speranța de viață la nivelul Uniunii Europene, țara noastră se situează printre țările cu cea mai mică speranță de viață. Deși începând cu anul 2000, spernața a crescut, tot rămâne cu aproape șase ani sub media UE, conform unui comunicat al Comisiei Europene, care vizează starea sănătății în Uniune.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Comisia Europeană, mortalitatea evitabilă ridicată şi numărul mare de decese din cauze care pot fi tratate indică faptul că trebuie îmbunătăţit modul de abordare a factorilor de risc şi că ar trebui sporită eficacitatea serviciilor de asistenţă medicală.

„Speranţa de viaţă la naştere variază substanţial în funcţie de gen şi de educaţie. De exemplu, bărbaţii cu cel mai înalt nivel de educaţie trăiesc cu zece ani mai mult decât cei cu cel mai mic nivel de educaţie.
Factorii de risc comportamentali sunt larg răspândiţi şi constituie o ameninţare gravă la adresa sănătăţii populaţiei. Alimentaţia deficitară şi lipsa activităţii fizice reprezintă o preocupare majoră. Deşi rata obezităţii la adulţi este printre cele mai scăzute din UE, cea în rândul copiilor a crescut semnificativ în ultimii ani. Peste 30% dintre bărbaţi (şi numai 8% dintre femei) fumează, iar fumatul regulat în rândul adolescenţilor este, de asemenea, la un nivel ridicat. Şi consumul de alcool este ridicat: 50% dintre bărbaţi consumă excesiv alcool, în mod regulat. Nu au existat iniţiative recente privind consumul de alcool şi rămâne de văzut dacă noua legislaţie privind consumul de tutun, introdusă în 2016, va fi eficientă”, se arată în comunicatul citat.

Cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea românilor au atins un nivel minim istoric, arată sursa citată. Potrivit CE, acestea sunt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, atât pe cap de locuitor, cât şi ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 faţă de media UE de 9,8 %).

„Subfinanţarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor actuale ale populaţiei. Va fi din ce în ce mai dificil să se răspundă acestor nevoi pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte, iar baza de resurse se diminuează. Cheltuielile, limitate, sunt direcţionate către spitale şi asistenţa medicală acordată în spitale. Astfel se explică faptul că asistenţa primară şi comunitară sunt în continuare subdezvoltate”, se mai arată în document.

Potrivit CE, ineficienţa serviciilor de sănătate, inclusiv oferta excedentară de paturi de spital”, dar şi subdezvoltarea chirurgiei ambulatorii şi integrarea deficitară a serviciilor de asistenţă accentuează situaţia asistenţei primare.

„Strategia naţională în domeniul sănătăţii pentru perioada 2014-2020 şi stimulentele financiare din partea UE sprijină furnizarea de servicii în cele mai rentabile condiţii şi vizează îmbunătăţirea legăturilor dintre serviciile de asistenţă medicală, precum şi cu alte sectoare. Cea mai mare parte a cheltuielilor din domeniul sănătăţii este finanţată din fonduri publice (79 %), însă cota cheltuielilor suportate „din buzunar” (aproximativ 20 %) poate fi substanţială, în special pentru categoriile vulnerabile. Cea mai mare parte a cheltuielilor „din buzunar” se referă la produsele farmaceutice. Pe lângă costuri, distribuţia inegală a serviciilor medicale şi a lucrătorilor din domeniul sănătăţii ridică obstacole în calea accesului la îngrijire medicală, în special pentru cei care locuiesc în zonele rurale. Lacunele actuale în ceea ce priveşte acoperirea demografică pe care o au asigurările sociale de sănătate lasă, de asemenea, anumite grupuri expuse, cum ar fi persoanele fără carte de identitate (cu impact disproporţionat asupra populaţiei rome), persoanele fără venituri care nu sunt înregistrate în sistemul de prestaţii sociale sau cele din economia informală care nu îşi declară veniturile”, se mai arată în comunicatul Comisiei.

Comunicatul CE arată îngrijorare şi în privinţa deficitului de forţă de muncă în domeniul sănătăţii, care rămâne critic, deoarece numărul de medici şi de asistente medicale este printre cele mai scăzute din Europa.

„În 2018, guvernul a abordat această problemă printr-o Ordonanţă de urgenţă care prevede creşteri salariale substanţiale şi rapide, în urma căreia salariile medicilor rezidenţi din spitalele publice au crescut de peste două ori. Ordonanţa a fost adoptată ca urmare a unor proteste şi se speră că o mai bună remunerare va contribui la păstrarea personalului medical şi la reducerea emigraţiei. Sistemul de sănătate din România se confruntă şi cu probleme de guvernanţă. Nu există o evaluare sistematică a performanţelor şi, în general, nu există transparenţă. S-au făcut schimbări frecvente la în structurile de conducere, cu peste 12 miniştri ai sănătăţii în zece ani, precum şi schimbări frecvente de management la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toate acestea subminează stabilitatea, coordonarea şi progresul reformelor”, mai arată sursa citată.

În aceste condiţii, comunicatul Comisiei Europene arată că speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Uniune. Deşi a crescut din 2000, speranţa de viaţă a românilor rămâne cu aproape şase ani sub media UE.

surse: Mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Digitalizarea blocată de birocrație: Instituțiile din România nu pot citi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele necesare

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Digitalizarea blocată de hârțogărie: Instituțiile din România nu pot folosi noile cărți electronice de identitate pentru că nu au echipamentele potrivite Digitalizarea dă rateuri în România pentru că birocrația e peste tot și instituțiile nu au echipamentele necesare. Chiar dacă peste 500.000 de oameni au cărți electronice de identitate, unele instituții nu pot citi datele […]

Citește mai mult

Actualitate

Furtuna Zack lovește România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h

Ioana Oprean

Publicat

în

Furtuna Zack lovește și în România: Zonele unde se așteaptă vijelii puternice. Europa, sub cod de furtuni violente cu rafale de 120 km/h Europa trece printr-o perioadă marcată de instabilitate atmosferică severă, cauzată de furtuna Zack, un fenomen meteo de toamnă timpurie care a făcut deja ravagii în mai multe țări din vestul și centrul […]

Citește mai mult

Actualitate

Românii au cele mai multe zile libere legale din UE: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii au cele mai multe zile libere legale din Uniunea Europeană: Angajații din România pot avea anual aproape 2 luni nemuncite, dar plătite Angajații din România au 17 zile libere pentru sărbătorile legale, cele mai multe din Uniunea Europeană. Acestea, combinate cu cele 20 de zile de concediu, duc la aproape două luni libere pe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea