Clarificări ÎCCJ: Persoanele condamnate pentru evaziune fiscală vor plăti dobânzi și penalități de întârziere la sumele datorate

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o hotărâre pronunțată luni, că persoanele condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală sunt obligate la plata sumelor reprezentând obligatia fiscală principală datorată și la plata sumelor reprezentând obligațiile fiscale accesorii datorate.

Decizia instantei supreme, transmisă prin intermediul unui comunicat de presă, vine după ce Procurorul General al României solicitase, printr-un recurs în interesul legii, pronunțarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea unitară a dispozițiilor legale în materie, în conditiile în care instanțele le aplicau diferit.

ÎCCJ a hotarat luni, printr-o decizie, ca inculpatii condamnati pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala sunt obligati la plata sumelor reprezentand obligatia fiscala principala datorata si la plata sumelor reprezentand obligatiile fiscale accesorii datorate, in conditiile Codului de procedura fiscala.

Decizia luata de judecatorii instantei supreme urmeaza sa fie publicata in Monitorul Oficial, moment in care hotararea va deveni obligatorie pentru toate instantele, eliminandu-se, in acest fel, practica neunitara intalnita pana acum.

Ce sunt creantele fiscale? Dar obligatiile fiscale?

Raportul juridic creat prin savarsirea infractiunii de evaziune fiscala este, sub aspectul laturii civile a cauzei, un raport specific de drept material fiscal.

Subiectele acestuia sunt, pe de o parte, autoritatea fiscala, creditor al obligatiei fiscale (avand calitatea procesuala de parte civila in cauza penala) si, pe de alta parte, contribuabilul, debitor al obligatiilor fiscale (avand, in cauza penala, calitatea de inculpat) si, dupa caz, partea responsabila civilmente.

Obiectul raportui juridic include in continutul sau drepturile si obligatiile partilor legate de perceperea impozitelor, taxelor, dobanzilor si penalitatilor (in sensul de stabilire a acestora) si obligatiile corelative vizand declararea materiei impozabile, a bunurilor detinute si a veniturilor realizate, de stabilire a impozitelor si taxelor datorate de contribuabil bugetului general consolidat. Prin urmare, in continutul raportului juridic fiscal de drept material intra drepturile si obligatiile subiectelor participante, constand in creante fiscale si, respectiv, obligatii fiscale.

Codul de procedura fiscala defineste creantele fiscale ca fiind „drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal”.

Acelasi act normativ prevede ca, din raporturile de drept material fiscal rezulta atat continutul, cat si cuantumul creantelor fiscale, incluzand :

– dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat;

– dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adaugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri la bugetul general consolidat, denumite creante fiscale principale;

– dreptul la perceperea dobanzilor, penalitatilor de intarziere sau a majorarilor de intarziere, dupa caz, in conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.

Legislatia in vigoarea stabileste ca pentru neachitarea la termenul de scadenta de catre debitor a obligatiilor de plata, se datoreaza dupa acest termen, dobanzi si penalitati de intarziere.

Dobanzile reprezinta, conform art.120 alin.1 din Codul de procedura fiscala, „echivalentul prejudiciului creat titularului creantei fiscale, ca urmare a neachitarii de catre debitor a obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv”, in timp ce penalitatile de intarziere reprezinta „sanctiunea pentru neindeplinirea obligatiilor de plata la scadenta si se calculeaza pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv”.

Ce spun instantele? Pana acum, existau doua orientari diferite in practica

Problema ce formeaza obiectul recursului in interesul legii a fost solutionata diferit de catre instantele judecatoresti, constatandu-se existenta a doua orientari jurisprudentiale.

In cadrul primei opinii, majoritara, instantele au dispus obligarea inculpatilor condamnati pentru evaziune fiscala la plata prejudiciului cauzat cu dobanzile si penalitatile de intarziere, dobanda calculata pana la achitarea integrala a acestuia.

In sustinerea acestei solutii, instantele judecatoresti au considerat ca in cazul obligarii inculpatului condamnat pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala la plata obligatiilor fiscale accesorii pana la achitarea efectiva a debitului, opereaza principiul repararii integrale a prejudiciului, principiu ce guverneaza materia raspunderii civile.

Astfel, potrivit dispozitiilor din Codul de procedura fiscala, sumele datorate cu titlu de creante fiscale dau nastere la obligatii accesorii constand in dobanzi, penalitati si majorari de intarziere, astfel incat in virtutea principiului mai sus-mentionat se impune obligarea inculpatului la plata acestor sume de la data scadentei obligatiei de plata si pana la achitarea integrala a debitului principal.

Intr-o alta abordare insa, alte instante, in situatii similare, au dispus obligarea inculpatilor condamnati pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala la plata prejudiciului cauzat cu dobanda legala aferenta debitului, dobanda calculata  pana la achitarea integrala a acestuia.

Instantele au apreciat ca in cazul actiunii civile exercitate in aceste situatii nu pot fi puse in sarcina inculpatilor si nu se pot acorda dobanzile, majorarile si penalitatile de intarziere prevazute de Codul de procedura fiscala, singurele sume care pot insoti creanta principala fiind cele echivalente dobanzii legale in considerarea dispozitiilor art.1088 din Codul civil anterior.

In caz contrar, motivau instantele, s-ar incalca principiul egalitatii persoanelor in fata legii si autoritatilor publice, consfintit de Constitutie si de Legea nr.304/2004, intrucat unei categorii aparte de creditori, printre care si statul, i s-ar acorda alte sume decat cele ce se acorda in mod obisnuit in procesul penal.

Procurorul general considera ca primul punct de vedere exprimat este in acord cu litera si spiritul legii.

Cum motiveaza procurorul general?

Potrivit recursului in interesul legii, in forma transmisa Inaltei Curti, Procurorul General arata ca, fata de relatia dintre creantele fiscale principale (impozite, taxe si alte contributii datorate bugetului general consolidat) si cele accesorii (dobanzi, penalitati si, dupa caz, majorari de intarziere) si natura juridica a raportului dedus judecatii pe calea actiunii civile alaturata actiunii penale, in procesul penal, rezulta ca, in solutionarea laturii civile a cauzei penale, se pot acorda doar accesoriile fiscale ale creantei fiscale principale, nu dobanda legala prevazuta de lege pentru raporturile de drept privat.

Procurorul General adauga, in motivarea sa, ca desi dobanda fiscala indeplineste aceeasi functie ca dobanda legala penalizatoare (ambele sunt destinate acoperirii prejudiciului cauzat prin intarzierea executarii obligatiei banesti), nu poate exista o alternativa intre cele doua tipuri de dobanzi, putandu-se aplica doar una dintre acestea.

In alta ordine de idei, in raportul juridic de drept material fiscal creat prin savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, se regaseste si o sanctiune pecuniara specifica acestei ramuri de drept – penalitatea de intarziere care se cumuleaza cu dobanda fiscala.

Prin urmare, in masura in care s-ar considera ca in aceste cauze nu se poate acorda decat dobanda legala, ar insemna ca norma continuta in art.1201 din Codul de procedura penala (referitoare la dobanzi si penalitati de intarziere) sa ramana fara aplicare practica.

Concluzionand, Procurorul General indica faptul ca dreptul comun in materia administrarii creantelor fiscale, sub toate aspectele indicate in Codul de procedura fiscala, este reprezentat de acest act normativ.

Astfel, este exclusa completarea Codului fiscal si a Codului de procedura fiscala cu alte documente, motiv pentru care, in masura in care autoritatea fiscala solicita, ca parte civila, dobanda legala, aceasta nu poate fi acordata si cererea accesorie ar urma sa fie respinsa. Acordarea dobanzii fiscale, atunci cand s-a cerut dobanda legala, echivaleaza cu acordarea a altceva decat ceea ce partea a cerut.

Similar, daca partea civila a solicitat dobanda fiscala si penalitati de intarziere, iar instanta obliga la plata dobanzii legale, acorda practic altceva decat s-a cerut. Natura juridica a celor doua accesorii ale creantei principale fiind diferita, nu prezinta relevanta faptul ca dobanda legala este mai mica decat dobanda fiscala.

Asadar, din interpretarea prevederilor legale mentionate, rezulta, conform Procurorului General, ca, in cazul condamnarii inculpatilor pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala conform Legii nr.241/2005, instantele de judecata solutionand latura civila, in aplicarea principiului disponibilitatii, trebuie sa dispuna obligarea acestora la plata prejudiciului cauzat cu dobanzi si penalitati de intarziere, calculate in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala. (C.M.)

sursa:avocatnet.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI