Ştirea zilei

CJ Alba susține polițiștii prin cumpărarea de echipamente IT în valoare de aproape 500.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Și în 2020, Consiliul Judeţean Alba continuă programul de susţinere a poliţiştilor prin finanţarea achiziţionării unor echipamente necesare în activitatea angajaţilor IPJ.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, oamenii legii vor beneficia de echipamente IT, printre care laptop-uri, binoclu cu filmare sau camere video, prin intermediul unui acord de colaborare ce va fi încheiat între cele două instituţii. Contribuţia Consiliului Judeţean este de aproape 500.000 de lei, un proiect de hotărâre pe această temă urmând a fi aporbat în şedinţa din 30 aprilie 2020.

În documentaţie se arată că Planul Strategic al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Alba pentru anul 2020, aprobat în 23 ianuarie, prevede că din bugetul Consiliului Judeţean Alba vor fi alocate resurse financiare pe bază de proiecte pentru convenţiile de interes public judeţean încheiate cu instituţii de ordine şi siguranţă publică.

”IPJ Alba a elaborat proiectul pentru creşterea capacităţii operaţionale la solicitările cetăţenilor şi pentru creşterea capacităţii de investigare a structurilor instituţiei, având ca scop asigurarea unui serviciu poliţienesc de calitate, creşterea capacităţii operaţionale la nivelul structurilor inspectoratului şi creşterea nivelului de siguranţă a cetăţeanului prin intensificarea măsurilor pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea fenomenului infracţional şi ca obiectiv – eliminarea unor neconformităţi şi neajunsuri privind dotarea cu tehnică IT, astfel încât să se realizeze creşterea calităţii şi eficienţei activităţilor poliţieneşti”, se menţionează în document.

Proiectul a fost aprobat prin Hotărârea ATOP nr. 2/20 martie 2019 şi prin acesta se are în vedere dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba cu echipamente IT&C şi bunuri a căror valoare se estimează la suma de 458.004 lei, inclusiv TVA.

Echipamentele ce vor fi achiziţionate în cadrul parteneriatului sunt următoarele:

*Staţii de lucru MF stocare – 12 buc. – 12.000 lei/buc; 144.000 lei total

*Multifuncţională A3 color (subunităţi, servicii) – 15.000 lei

*Staţii de lucru MF (poliţiile 1-11, servicii operative) – 30 buc; 4.100 lei/buc; total 123.000 lei

*Laptop – 20 buc – 3.000 lei/buc; total 60.000 lei

*Kit aparat foto – 10 buc – 5.663 lei/buc; 56.630 lei total

*Cameră video – 2 buc – 4.119 lei/buc; 8.238 lei total

*Telemetru – 2.849 lei

*Binoclu cu filmare – 2.937 lei

*Aparat de spălat cu presiune – 12 buc – 2.740 lei/buc; 32.880 lei total

*Sistem ventilare al spaţiilor de tip HVAC – 3 buc – 4.980 lei/buc; 14.940 lei total.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult