VIDEO/ CJ Alba cere peste 24 de milioane de lei de la Ministerul Culturii pentru restaurarea Cetății de la Căpâlna
Monumentul UNESCO de la Căpâlna este singura cetate dacică pentru care autoritățile au realizat o documentație tehnico-economică privind restaurarea și punerea în valoare, a declarat marți, 18 martie a.c., pentru AGERPRES, arhitectul șef al CJ Alba, Eugenia Mărginean.
Aceasta a precizat că a fost elaborat un studiu privind restaurarea cetății de pe Valea Sebeșului și au fost obținute toate avizele necesare, precum și autorizația de construire iar CJ Alba a transmis Ministerului Culturii o solicitare de finanțare a lucrărilor de restaurare, suma necesară fiind estimată la peste 24,5 milioane de lei.
Pe lângă restaurarea cetății se are în vedere și amenajarea unui centru de informare și reabilitarea căii de acces spre situl UNESCO, care parcurge un traseu lung de aproape doi kilometri de la șoseaua națională, de pe DN 67C, prin pădure.
Iată cum ar putea arăta cetatea după restaurare:
Ridicată cel mai probabil la mijlocul secolului I î.Hr. de regele Burebista, fortificația fiind unul dintre punctele esențiale în lanțul de apărare a principalelor treceri peste munți spre Sarmizegetusa, din cetatea de la Căpâlna se mai pot vedea în prezent doar o parte din zidurile de piatră și trei șanțuri de apărare. Perimetrul cetății avea aproape 300 de metri, cu un zid exterior, dar și cu unul interior în care se afla turnul-locuință.
Cetatea a fost ocupată de romani în timpul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.). În timpul celui de-al doilea război cu romanii, în anul 106, fortificația a fost incendiată.
Nenumăratele descoperiri arheologice, cele mai multe dintre obiecte regăsindu-se în prezent în colecția Muzeului „Ioan Raica” din Sebeș, atestă faptul că la Căpâlna au locuit daci.
Sursa: agerpres.ro; FOTO: i-tour.ro; VIDEO: romaniadevis
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
APEL UMANITAR pentru Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă de luni de zile pentru viață: „Haideți să fim noi ajutorul de care are nevoie!”
APEL UMANITAR pentru Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă de luni de zile pentru viață Comunitatea locală se mobilizează în sprijinul lui Răzvan Stîncel, un tânăr din Aiud care luptă pentru viață. De câteva luni Răzvan duce o luptă acerbă pentru viață pentru un pat de spital. Preotul paroh al Parohiei Ortodoxe Măgina, […]
UPDATE FOTO | INCENDIU la un autoturism în Alba Iulia în apropiere de Mercur City Center
INCENDIU la un autoturism în Alba Iulia în apropiere de Mercur City Center Autoturism în flăcări luni după amiază în centrul municipiului Alba Iulia. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în municiăiul Alba Iulia, strada Tudor Vladimirescu, lângă Mercur City Center. Este vorba despre un incendiu izbucnit la un autoturism. Forțe […]
Aproape 1.400 de misiuni ale salvatorilor ISU Alba în ianuarie 2026: „Rămânem la datorie 24/7!”
Aproape 1.400 de misiuni ale salvatorilor ISU Alba în ianuarie 2026 Luna ianuarie a însemnat un efort continuu pentru salvatorii de la ISU Alba. Aceștia au executat nu mai puțin de 1.360 de misiuni în 31 de zile. Au fost 32 de misiuni pentru stingerea unor incendii, 833 intervenții SMURD, 24 de intervenții la fenomene […]