Ştirea zilei

CJ Alba a prins ”gustul victoriilor” în instanță. Judecătoria Alba Iulia i-a dat dreptate în procesul în care firma de transport Transgilyen a cerut sechestru

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

S.C. Transgilyen, societatea căreia Consiliul Județean Alba a fost nevoit să îi plătească despăgubiri de 1,7 milioane de lei în luna ianuarie 2018, ca urmare a unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile, a solicitat acum punerea sechestrului pe conturile instituției, solicitând o dobândă mai mare decât cea primită inițial.

Prin intermediul executorului judecătoresc sibian Stoian Codruța, S.C. Transgilyen a pus sechestru pe 500.000 de lei din conturile CJ Alba. Pentru câteva zile doar, pentru că juriștii CJ au atacat măsura la Judecătoria Alba Iulia și au primit câștig de cauză.

”Admite în parte cererea formulată de petentul JUDEŢUL ALBA, prin Consiliul Judeţean Alba în contradictoriu cu intimatul TRANSGILYEN S.R.L. şi în consecinţă: Dispune suspendarea provizorie a executării silite începută în dosarul execuţional nr. 179/2018 al executorului judecătoresc Stoian Codruţa, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 3456/176/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. În baza art.719 alin.8 Cod proc.civ., dispune comunicarea prezentei încheieri către SCPEJ Dumitru Marius Vasile şi Stoian Codruţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 mai 2018”, se arată în dispozitivul publicat pe site-ul Judecătoriei Alba Iulia.

În paralel, într-un dosar separat, cele două entități se judecă pentru stabilirea valorii dobânzii aferente sumei pe care CJ Alba a avut-o de achitat către Transgilyen. În timp ce reprezentanții societății de transport susțin că dobânda trebuia calculată la nivelul maxim, cei ai CJ Alba spun că au avut dreptate când au virat o dobândă calculată la nivelul minim.

1,7 milioane de lei, echivalentul a 370.000 de euro, au plecat în ianuarie 2018 din conturile Consiliului Județean Alba spre conturile societății de transport Transgilyen din Aiud. Transgilyen a reușit să demonstreze în instanță că a fost nedreptățită la atribuirea traseelor de transport public județean prin Programul 2008 – 2013, nedreptate care în bani însumează, așa cum a stabilit în mod definitiv în decembrie 2017 Curtea de Apel Cluj, 1,7 milioane de lei, din care 162.903 lei sunt dobânzi legale.

Tocmai această dobândă este contestată acum de către reprezentnații societății de transport care cer o dobândă de 500.000 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV la Rimetea: Motociclist în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților Un accident grav a avut loc joi seara, în jurul orei 19.00, la Rimetea. Un motociclist ar fi în stop cardiorespirator după ce a căzut în zona Grota Studenților. Secția de pompieri Aiud intervine în cooperare cu SALVAMONT Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent

Ioana Oprean

Publicat

în

Doi vârstnici dintr-o zonă greu accesibilă din Ponor, vizitați de polițiști: Au primit înainte de Paște o sobă nouă, pentru un trai decent Doi vârstnici din Ponor au primit joi, 19 martie 2026, vizita polițiștilor din Aiud, care le-au dăruit o sobă nouă pentru a avea un trai decent. Cei doi au mai fost vizitați […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa centura de sud-vest din Alba Iulia: Proiectul prevede 2 pasaje supraterane, benzi dedicate pentru autobuze, piste de biciclete și spații verzi extinse Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia, programată luni, 23 martie 2026, urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre privind modificarea HCL 29/06.02.2026 pentru aprobarea implementării proiectului care […]

Citește mai mult