Actualitate

CINSTIND TRECUTUL, CU OCHII SPRE VIITOR

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Şcoala Generală Stremţ, a fost gazda unui eveniment deosebit, în care istoria locală a constituit subiectul principal. Activitatea extraşcolară s-a realizat sub îndrumarea doamnei directoare prof. Rad Peţelcan Paula şi a profesoarei de Limba şi literatura română, Voicu Simona, alături de Fundaţia Alba Iulia 1918 – pentru Unitatea şi Integritatea României, reprezentată de domnul Ioan Străjan, domnul prof. Ilie Furduiu, domnul Ilie Dionisie şi col. Galdea Ioan, împreună cu Despărţământul ASTRA „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş, preşedinte ec. Cristian Florin Bota şi prof. Bîrlog Elena şi Avram Daniel.
Cu această ocazie, s-au rememorat fragmente ale istoriei locale desprinse din Monografia comunei Stremţ, autor Cristian Florin Bota, carte lansată în 2011 şi din Autobiografia generalului Vasile Barbu, fost comandant adjunct al Gărzilor Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, ca izvor istoric (1908-1942), avându-i ca autori pe Gabriela Mircea şi Cristian Florin Bota. Totodată a fost prezentată şi revista Dacoromania. Atât ampla monografie cât şi autobiografia generalului Vasile Barbu (născut la Geoagiu de Sus), au atras atenţia Fundaţiei Alba Iulia 1918 – pentru Unitatea şi Integritatea României; Revista Dacoromania, care dedicându-le câte un articol în numărul 57 al revistei. „În calitate de profesor de Limba şi literatura română şi consilier educativ, am considerat că istoria noastră naţională este parte a personalităţii fiecăruia dintre noi, iar importanţa evenimentului, susţine ideea că elevii trebuie să-şi cunoască trecutul, mai ales când mari personalităţi aduc cinste şi elogiu zonei. Astfel, zestrea documentară despre personalitatea marcantă a generalului Vasile Barbu şi a altor personalităţi care au originea în această comună nu se va pierde, elevii aflând mărturii importante referitoare la un răstimp istoric îndepărtat”, a declarat prof. Voicu Simona. Domnul col. Galdea Ioan, a precizat că prin cele două articole publicate despre Stremţ, această comună a ajuns să fie cunoscută atât în ţară cât şi peste hotare. „Istoria Stremţului este foarte bine descrisă în monografie, iar în sinteză a apărut şi în revistă. Trebuie să fim mândri de înaintaşii noştri şi de eroii din Stremţ, Geoagiu de Sus şi Geomal, care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru libertate din 1784 (răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan), din timpul Revoluţiei din anii 1848-1849, luptând alături de Avram Iancu şi în cele două războaie mondiale.” Au fost menţionate personalităţi ca Nicolae Iorga (care a poposit la Geoagiu de Sus), istoricii şi arhiviştii Ştefan Meteş şi Ioan Mărcuş născuţi la Geomal şi s-a apreciat existenţa în comună a busturilor poeţilor Mihai Eminescu şi George Coşbuc, precum şi a monumentelor dedicate eroilor. În încheiere, elevii şcolii stremţene au primit câteva exemplare ale revistei Dacoromania, iar Despărţământul „Ioan Neagoe” Stremţ-Teiuş a donat bibliotecii şcolii gimnaziale mai multe cărţi. (A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Benzinării moderne deschise pe Autostrada Transilvania: Unde sunt amplasate cele două noi spații

Bogdan Ilea

Publicat

în

Benzinării moderne deschise pe Autostrada Transilvania: Unde sunt amplasate cele două noi spații  Două benzinării moderne au fost deschise oficial, ieri, 14 septembrie 2026, pe Autostrada Transilvania, amplasate pe tronsonul Târgu Mureș – Câmpia Turzii, în zona localității Sânpaul, pe ambele sensuri de mers.  ,,Primele două benzinării moderne au fost deschise de astăzi pe Autostrada […]

Citește mai mult

Actualitate

Casele teritoriale de pensii, obligate să reanalizeze și să rezolve contestațiile dosarelor de pensionare în 45 de zile. Proiectul adoptat de Senat

Ioana Oprean

Publicat

în

Casele teritoriale de pensii, obligate să reanalizeze și să rezolve contestațiile dosarelor de pensionare în 45 de zile. Proiectul adoptat de Senat Senatul a adoptat luni, 14 septembrie 2026, un proiect de Lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligaţia de a reanaliza dosarul şi de a răspunde […]

Citește mai mult

Actualitate

Prognoza meteo până în 12 octombrie 2026: Temperaturi normale și ploi puține, anunțate de meteorologi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prognoza meteo până în 12 octombrie 2026: Temperaturi normale și ploi puține, anunțate de meteorologi Temperaturile se vor menține, în general, în jurul valorilor normale pentru această perioadă în următoarele patru săptămâni. În vestul țării sunt estimate valori ușor mai ridicate în prima săptămână și la începutul lunii octombrie, iar până în 21 septembrie precipitațiile […]

Citește mai mult