Cine au fost Apostolii Petru și Pavel, cei mai importanți ucenici care au propovăduit Evanghelia

Cine au fost Sfinţii Apostoli Petru și Pavel

În fiecare an, pe data de 29 iunie, se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cei doi sunt prăznuiți împreună pentru că au murit în aceeași zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

Ei au dus cuvântul lui Iisus de la Ierusalim până în capitala lumii, la Roma, unde şi-au aflat sfârşitul. Petru a fost crucificat cu capul în jos, iar Pavel a fost decapitat. Amândoi fără altă vină decât credinţa.

Citeşte şi: Obiceiuri de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel • Tradiţii de Sfântul Petru • Superstiţii de Sfântul Pavel • Moşii de SÂNPETRU

Simon Petru

Pe numele adevărat Shimon, cel care avea să fie re-numit, de Iisus, Petru, a fost originar din Betsaida, un sat de pe malul de nord al lacului Genezaret – astăzi El Aradsch, Şiria.

Shimon a fost fratele unui alt apostol, Andrei. Pescar de meserie, Petru l-a avut în barcă pe Iisus în timpul pescuitului minunat. Mântuitorul i-a propus să-l facă „pescar de suflete” şi, din cauza fizicului solid, i-a zis Kepha („piatră” în aramaica), tradus odată cu Biblia în greacă drept Petros şi apoi în latinul Petrus.

Munca apostolică a lui Petru a început la Ierusalim unde, împreună cu Iacob, fratele lui Iisus şi cu Ioan, au fondat prima comunitare iudeo-creştină. Pentru tot restul vieţii, Petru a rămas la părerea că numai evreii puteau fi convertiţi, ceea ce a frânat oarecum răspândirea creştinismului, pentru că non-evreii, ca să se convertească, trebuia să se supună circumciziei, o operaţie deosebit de dureroasă şi riscantă pentru un adult.

Prima funcţie „oficială” a fost aceea de episcop al Antiohiei. În această calitate a început munca de teoretizare a dogmei creştine. Datorită faptului că preda noile învăţături la catedră, mai târziu s-a considerat că Biserica este Catedra lui Iisus. Şi mai târziu, sediul episcopului va fi numit Catedrala.

După ce o perioadă i s-a pierdut urma, Petru revine la Ierusalim, unde regele Agrippa 1 îl decapitează pe apostolul Iacob supranumit cel Bătrân. Totodată este arestat şi Petru şi pus în lanţuri, dar un înger l-a eliberat în mod miraculos.

Plecat la Roma în anul 57, Petru devine liderul iudeo-crestinilor din capitala Imperiului şi îşi continuă, de la Catedra creştină, munca de covertire. În anul 64, Nero pune foc Romei şi aruncă vina pe creştini. În prigoană care a urmat, a fost arestat şi Petru. Împăratul l-ar fi cunoscut – spune legenda – din ziua când Simon Magul (un ins care pretindea că este noul Mesia) făcea o demonstraţie de levitaţie, iar Petru i-ar fi „tăiat aripile”; Simon a căzut pe pământ, şi-a zdrobit picioarele şi a fost lapidat de mulţime ca şarlatan.

O altă legendă (sursele istorice sunt aproape inexistente) spune că Petru a cerut să fie crucificat cu capul în jos, pentru a nu fi mai presus de Iisus.

Citeşte şi: MESAJE de SFANTUL PETRU si PAVEL • SMS-uri de „la mulţi ani” de Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel • Urări şi felicitări de onomastică şi mesaje frumoase de Sfântul Petru și Pavel

Pavel din Tars

Pe numele evreiesc Saul, romanizat Paul, slavizat Pavel, s-a născut în jurul anului 5 a.D. la Tars, în Cilicia (Turcia de azi, aproximativ în prelungirea „cozii” insulei Cipru). Pavel s-a format în oraşul natal, vestit în antichitate pentru şcolile sale de retorică şi filosofie. Din scrierile sale numeroase se poate deduce că a fost un membru activ al societăţii tarsiene.

Printre apostoli, Pavel este recunoscut drept unul dintre cei mai „învăţaţi”. Există indicii care să ducă la concluzia că Saul-Paul-Pavel a urmat şcoala rabinica, cel mai probabil la şcoala lui Gamaliel, în Ierusalim.

Pavel a intrat în creştinism din direcţie contrară: în calitate de evreu fanatic, a participat la prigonirea creştinilor, fiind printre martori la omorârea diaconului Ştefan, unul dintre protomartiri. Râvna anticreştină l-a mânat către Damasc, împuternicit să „facă ordine” printre ucenicii lui Iisus de acolo (probabil undeva în anul 36).

Pe drum însă, i s-a arătat Iisus într-o lumină orbitoare şi i-a grăit „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” „Dar cine eşti tu, Doamne?” a întrebat Pavel. „Sunt eu, Iisus, cel pe care îl persecuţi”.

Orbit de lumină, Pavel a fost dus de mână la Damasc, unde îl aştepta credinciosul Ananias care l-a botezat şi, punându-şi mâinile pe fata apostolului, i-a redat vederea. Pavel s-a convertit la creştinism şi, din acel moment, a fost unul dintre apostolii cei mai harnici în răspândirea cuvântului lui Iisus.

De aici, viaţa lui Pavel a fost relativ aventuroasă: a petrecut trei ani ca ascet în pustiul Arabiei, s-a întors la Damasc şi a scăpat de gărzile regelui cu fuga, „împachetat” într-un coş de nuiele şi, întors la Ierusalim, a fost susţinut de apostolul Barnaba ca să intre în rândul creştinilor de încredere. Apoi Pavel s-a întors în solitudine la Tars.

Mai târziu, în Antiohia, Pavel a trecut la convertirea ne-evreilor (împreună cu Barnabas), fără a-i mai trece la iudaism şi a-i mai circumcide. Au urmat Ciprul (cu Barnabas şi Marcu), Pamfilia, Pisidia şi Licaonia, unde a scăpat ca prin miracol dintr-o lapidare.

Se spune că primul conciliu al viitorului creştinism s-a ţinut, la iniţiativa lui Pavel, în anul 49, la Ierusalim. Acolo s-a făcut distincţia între nouă doctrină şi iudaism.

Traseul urmat de Pavel a fost presărat deopotrivă de succese, dar şi de eşecuri, care s-au concretizat în biciuiri, falimente, revolte, încarcerări. Pavel a purces apoi la Troia, după care a debarcat în Grecia şi s-a întors la Ierusalim. După o aventură dureroasă în Efes, Pavel a plecat în Macedonia, înapoi în Grecia, înapoi la Ierusalim.

Viaţa lui Pavel a continuat tot atât de aventuros şi dureros. Prigonit de evreii „dreptcredincioşi”, a fost întemniţat, flagelat, ţinut câţiva ani în carceră la Ierusalim, şi, în cele din urmă, transferat la Roma pentru a fi judecat de acuzaţiile pe care i le aduceau evreii. Pe drum însă, a avut de trecut prin alte aventuri. Lăsat în libertate până la proces, Pavel a mai făcut o „tură de convertire” prin Europa. În cele din urmă, încă nu se ştie din ce motive, a fost decapitat în anul 61, la decizia justiţiei romane.

În toată perioada peregrinărilor sale, apostolul Pavel a lăsat o operă care va duce la constituirea Bisericii Creştine instituţionale: comunităţile de credinţă presărate pe tot parcursul sau, „scoala” creştină şi scrierile sale, între care cele mai cunoscute sunt Scrisorile (către Romani, Corinteni, Gălăteni etc.).

Cei doi întemeietori ai Bisericii lui Hristos sunt adoptaţi de sistemul penitenciar din România că sfinţi ocrotitori, pentru amândoi au cunoscut detenţia, şi pentru că amândoi au greşit amarnic în faţa lui Dumnezeu: Petru s-a lepădat de Iisus în noapte Joiei Mari, iar Pavel a participat activ la prigonirea creştinilor.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI