”Cine a pus stâlpul în drum…?!”: Accident rutier provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului, la Mănărade
Poliţia Municipiului Blaj a fost sesizată, miercuri dimineața, cu privire la faptul că pe strada Principală din localitatea Mănărade, a avut loc un accident rutier.
Din primele cercetări efectuate de echipa deplasată la faţa locului a rezultat că S.N.M., de 32 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei de telefonie.
În urma accidentului conducătorul auto şi un bărbat în vârstă de 32 de ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportați la spitalul din Blaj unde au primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internaţi.
Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabiliri alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Mărțișoare și… zâmbete pentru doamnele și domnișoarele care lucrează în instituții militare din Alba: „Simbol al aprecierii, respectului și recunoștinței noastre”
Mărțișoare și… zâmbete pentru doamnele și domnișoarele care lucrează în instituții militare din Alba: „Simbol al aprecierii, respectului și recunoștinței noastre” Primăvara a adus zâmbete și mărțișoare din partea Asociației Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir” (AMVVD) Alba. Cu ocazia venirii primăverii, AMVVD Alba a oferit doamnelor și […]
Dosarul unui bărbat din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor
Dosarul unui bărbat din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor Dosarul unui bărbat de 59 de ani din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, urmează să se judece la Judecătoria Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor […]
FOTO | Momente festive la ISU Alba: Patru salvatori, înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România
Momente festive la ISU Alba: Patru salvatori, înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România Patru salvatori de la ISU Alba au fost înaintați în grad, cu ocazia împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile în România. Cu ocazia împlinirii a 93 de […]