Curier Județean

Cinci străini surprinşi cu şedere ilegală în Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cinci cetăţeni străini – unul din Irak, doi din Serbia şi doi din Republica Moldova au fost depistaţi, în octombrie, că stăteau ilegal în judeţul Alba. Persoanele în cauză au intrat legal în România însă nu au respectat termenele de şedere prevăzute de vizele acordate şi au rămas pe teritoriul statului român şi după ce acestea au încetat, respectiv până la momentul în care au fost depistaţi de poliţişti. Pe numele celor cinci au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, cu obligaţia de a părăsi ţara în termen de 15 zile şi sancţionare contravenţională cu amendă în cuantum total de 2000 de lei. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă Copiii din Aiud au ocazia să învețe, în mod practic, cum se cultivă pământul și ce presupune îngrijirea unei grădini de legume, în cadrul unei inițiative interesante.  Proiectul a pornit la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități: Stand de prezentare și comunicare pentru pasionați

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități Societatea Numismatică Română este una dintre cele mai prestigioase organizații de profil din România. Înființată în 1903 având ca prim președinte pe Mihai Dimitrie Sturdza considerat ,,părintele Numismaticii românești” , Centenarul Societății Numismatice Române a fost marcat de către Banca Națională a României […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 1 milion de lei necesari la UPU-SMURD Alba Iulia pentru asigurarea funcționării până la sfârșitul lunii octombrie 2026. Câți angajați are secția Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia are nevoie de peste un milion de lei, reprezentând suma necesară asigurării funcționării până la sfârșitul lunii octombrie, […]

Citește mai mult