Actualitate

Cinci miliarde de euro, din fonduri europene, vor fi alocate pentru investiții în domeniul educației. Anunțul ministrului Câciu

Ioana Oprean

Publicat

în

Cinci miliarde de euro, din fonduri europene, vor fi alocate pentru investiții în domeniul educației. Anunțul ministrului Câciu

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat faptul că din următoarea tranșă a fondurilor europene, nu mai puțin de cinci miliarde de euro vor fi folosiți pentru dezvoltarea educației în România.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că fondurile europene pe care România le are la dispoziţie în perioada imediat următoare în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde de euro, menţionând că unul dintre obiectivele strategice este crearea unei generaţii noi, a unei forţe de muncă calificate şi orientate către viitor.

„Unul dintre pilonii de bază al rezilienţei unui stat este societatea pe care este construit, iar o societate educată duce, dincolo de partea de creştere a competitivităţii acelui stat faţă de celelalte state, la un grad mai mare de dezvoltare, la o performanţă mai mare a acelui stat, la un nivel de trai mai ridicat.(…) Fără educaţie nu există calitate şi nu există performanţă. Guvernul României şi-a asumat această prioritate, educaţia este o prioritate naţională şi este un moment, un punct de inflexiune, dacă vreţi, prin care România trece, pentru că este momentul să construim generaţiile viitoare într-un mod mult mai raţional, aşezat şi aplicat”, a afirmat Câciu, la ceremonia de la Palatul Victoria de semnare a contractelor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, apelul de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitare şi a unităţilor conexe”.

Potrivit lui Câciu, fondurile europene pe care ţara noastră le are la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde de euro în perioada imediat următoare.

„Cele care au fost alocate sau sunt încă în implementare din perioada 2014-2020, în valoare de 3,3 miliarde euro, ajută împreună la dezvoltarea sistemului educaţional românesc şi la transformarea acestuia”, a adăugat ministrul.

Care vor fi obiectivele din educație, potrivit ministrului

El a menţionat că unul dintre obiectivele strategice este crearea unei generaţii noi, a unei forţe de muncă calificate şi orientate către viitor.

„Viitorul va fi cu totul altul decât a fost acum 10 ani, acum cinci ani sau decât este în prezent. Multe din meserii şi profesii se vor transforma, va fi vorba de o reconversie profesională, dar şi reconversia pieţei muncii. Educaţia trebuie orientată către viitor”, a mai arătat Câciu.

Adrian Câciu a mai spus că întreaga administraţie a ţării trebuie să facă eforturi pentru implementarea cât mai rapidă a proiectelor cu finanţare naţională şi europeană.

„Timpul nu ne aşteaptă, iar crizele apar succesiv şi pe unele din viitor încă nu le cunoaştem, pentru asta trebuie să fim rezilienţi, dar implementarea proiectelor trebuie să fie una foarte, foarte rapidă.(…) PNRR este un obiectiv de ţară, este o ancoră prin care o serie de reforme se vor realiza şi cu ajutorul cărora România va fi mult mai dezvoltată şi mult mai rezilientă în viitor, dar cel mai important va fi o Românie de o calitate mult superioară prezentului”, a mai spus ministrul.

Sursa: dcbusiness.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Numărul firmelor dizolvate a crescut în România cu peste 38% în primele două luni din 2026 Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 38,31%, în primele două luni din 2026, până la 11.066, față de 8.001 în perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondurile de pensii facultative din România, în creștere spectaculoasă Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 8,07 miliarde de lei, la finalul lunii februarie, în creştere cu 39% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi dată a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). „Cele mai multe investiţii au fost […]

Citește mai mult

Actualitate

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani NU este un film SF”

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu Georgescu, economist: „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România. Un curs euro/leu de 15 lei în următorii 2‑3 ani nu este un film SF” „Cursul artificial la euro este cel mai mare pericol pentru România”, avertizează economistul Radu Georgescu.  Citește și: România, la limita inferioară a categoriei recomandate investițiilor. Standard […]

Citește mai mult