Lunea Mare: Tradiţii şi Obiceiuri din ziua în care încep Patimile Domnului. Iosif, aruncat de fraţii săi in fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt

Lunea Mare: Tradiţii şi Obiceiuri din ziua în care încep Patimile Domnului. Iosif, aruncat de fraţii săi in fântână, semnifică punerea lui Hristos în mormânt

Începând cu seara Floriilor şi până în Sfânta zi de Sâmbăta Mare, inclusiv, în toate bisericile ortodoxe se săvârşesc slujbe speciale, cunoscute sub numele de denii. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.

Citește și: MESAJE de PASTE • URARI de PASTE • FELICITARI de PASTE

Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel preafrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Ciește și: Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare din Postul Paștelui: Care este semnificația fiecarei zile

Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Iosif, fiul patriarhului Iacob, prefigurarea lui Hristos

Iosif, aruncat de fraţii săi in fântână, semnifica punerea lui Hristos in mormânt. Scriptura ne atrage atenţia că fântâna era lipsita de apa, semn ca acel loc nu mai putea dărui si întreţine viaţă. Până la Învierea lui Hristos, mormântul era chipul morţii. Nu întâmplător, cel demonizat din ţinutul Gherghesenilor, locuia in morminte, in locul in care nu mai exista relaţie, viaţa.

Si după cum fântâna in care a fost pus, rămâne goala, la fel se întâmpla si cu mormantul Domnului. Acest mormânt e o mărturie a faptului ca si mormintele noastre vor rămâne goale. Prin Învierea Domnului, mormântul nu mai este loc de veci.

În acest sens, Apostolul Pavel vorbind despre învierea trupurilor nu spune: se îngroapă, ci „se seamănă”. „Se seamănă trupul intru necinste, înviază intru slava; se seamănă intru slăbiciune, înviază intru putere; se seamana trup firesc, înviază trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 42-44).

Iosif, vandut de fratii sai in Egipt pentru 30 de arginti, este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda. Sfantul Andrei Criteanul spune in Canonul cel Mare ca Iosif „de cei de un sange a fost dat, a fost vandut in robie dulcele suflet, cel drept, spre inchipuirea Domnului”.

Citește și:  Obiceiuri, traditii și superstitii populare românești de Sfintele Paşti. Tradiţii de Paşte în Transilvania, Banat, Bucovina, Moldova

Haina lui Iosif, muiata in sange si aratata patriarhului Iacov, simbolizeaza mantia rosie a Mantuitorul din timpul Patimilor Sale.

In relatarea vietii lui Iosif, ni se spune ca acesta ii primeste pe fratii sai, care vin in Egipt dupa o foamete cumplita in Tara Sfanta si le ofera hrana fara bani.

Foametea din vremea lui Iosif, semnifica neputinţa neamului omenesc de a atinge asemănarea cu Dumnezeu prin propriile puteri. Datorita foamei, îşi va veni în fire fiul risipitor si va ajunge să se hrănească cu viţelul cel gras, chip al lui Hristos.

Iosif dăruieşte întregului popor grâu şi hrana, vestind tainic ca si Hristos Se va dărui pe Sine ca hrana, în cadrul Sfintei Liturghii, sub chipul pâinii si al vinului. Faptul că Scriptura nu mai aminteşte de o alta foamete, de o alta venire a fraţilor săi pentru a lua hrana, ni se descopera ca cel ce mananca Trupul lui Hristos, nu mai flamanzeste niciodata. Acest lucru a fost vestit de Mantuitorul femeii din Samaria: „Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodata”.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI