Ciclon peste România: Vântul ar putea face ravagii. Avertismentul transmis de meteorologii ANM
Ciclon peste România: Vântul ar putea face ravagii. Avertismentul transmis de meteorologii ANM
Europa se confruntă cu o perioadă de instabilitate atmosferică accentuată, provocată de acțiunea simultană a trei cicloane formate în sudul Scandinaviei, nordul Italiei și Câmpia Europei de Est. Configurația meteorologică favorizează apariția ploilor în mare parte a continentului.

Potrivit specialiștilor, fenomenul va afecta majoritatea regiunilor europene pe parcursul acestei săptămâni, fiind așteptate precipitații extinse și schimbări bruște ale vremii.
Instabilitatea a determinat emiterea unor avertizări de tip cod portocaliu în sudul și centrul Europei. State precum Italia, Elveția, Slovenia și Croația se confruntă cu furtuni violente, grindină și descărcări electrice, fiind prognozate acumulări de apă ce pot atinge 60 l/mp.
În paralel, vântul suflă cu putere în Germania și Italia, unde au fost emise de asemenea alerte de cod portocaliu, în timp ce țări precum Franța, Norvegia sau Finlanda se află sub coduri galbene de vijelii.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, un nou ciclon mediteranean, format pe fondul pătrunderii aerului polar, va aduce în România o răcire accentuată și ploi torențiale începând de sâmbătă, notează Antena 3 CNN.
Specialiștii avertizează că acest episod de vreme rea va fi unul de durată, urmând să se manifeste până la jumătatea săptămânii viitoare.
FOTO: Arhivă (rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?”
România, sub presiunea uriașă a deficitului. Expert: „De unde vin banii pentru obligațiile statului până la final de an?” România intră în ultimul trimestru al anului 2026 cu presiuni tot mai mari asupra bugetului, pe fondul dobânzilor în creștere, al întârzierilor în atragerea fondurilor europene și al riscului ca veniturile estimate să nu se concretizeze […]
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi
Femeile însărcinate din România vor avea dreptul la un însoțitor în timpul nașterii. Când pot fi restrânse aceste drepturi Un proiect de lege care reglementează pentru femeile însărcinate dreptul la însoţitor şi dreptul la intimitate în cursul travaliului şi naşterii a fost adoptat miercuri de Plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege instituie obligaţia pentru unităţile […]
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv
PSD a decis să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu: Lista celor 11 miniștri PSD în viitorul Executiv Conducerea partidului PSD a decis miercuri, 14 octombrie, să intre în Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, potrivit informațiilor obținute de Mediafax din surse politice. În ședința conducerii partidului de la Vila Lac […]
