Chinezii ne ajută, dar nu ne bagă în traistă…

    Reuniunea şefilor de state cele mai puternic industrializate – G20 de la Cannes, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, prin măsurile stabilite de salvare a Greciei de la un iminent faliment financiar, a mai dat o gură de oxigen întregii economii mondiale şi totodată menţine speranţa că Uniunea Europeană merge mai departe şi nu se destramă. Acest lucru a făcut ca, în cele din urmă, Guvernul Greciei să ia decizia de a renunţa la referendumul anunţat pe tema obţinerii acordului poporului grec cu privire la planul de salvare european, puterea actuală în frunte cu premierul Giorgios Papandreou căzând de acord cu partidele de opoziţie pe tema formării unui nou Guvern de uniune naţională şi organizarea de alegeri anticipate în data de 19 februarie 2012.
Dar problema datoriilor suverane ale statelor din cadrul UE nu este nici pe departe rezolvată. Pe lângă problemele Greciei, mai sunt şi alte ţări cu economiile pe buza prăpastiei. Este cazul Italiei, cu o datorie externă de peste 1800 de miliarde de euro, reprezentând circa 120 la sută din PIB, care în cele din urmă a fost nevoită să accepte supravegherea planului propriu de austeritate, pe lângă Comisia Europeană, şi de către FMI. Sau al Spaniei, care înregistrează de asemenea o datorie externă de peste 100 la sută din PIB. Aşa se face că, după anunţarea ştergerii a 50 la sută din datoria externă a Greciei, Uniunea Europeană a hotărât, încă înainte de desfăşurarea summitului G20 de la Cannes, pe 28 octombrie, şi creşterea capacităţii Fondului European de Stabilitate Financiară de la circa 600 de miliarde de euro cât era până în prezent, la 1000 de miliarde de euro. Însă pentru aceasta este nevoie de atragerea de fonduri financiare din partea atât a sistemului bancar european privat, cât şi din partea altor state din afara UE. Ei bine, un colac de salvare în acest sens ar putea veni din partea Chinei, care ar fi dispusă să participe cu până la 100 de miliarde de dolari la Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF) sau la un fond investiţional ce ar putea fi construit în colaboare cu FMI. Asta deoarece, la ora actuală, Europa este cel mai important partener comercial al său. După cum se ştie, China are în prezent una dintre cele mai mari rezerve valutare din lume în monedă străină, cifrată la circa 3.200 de miliarde de dolari, din care un sfert este considerată a fi în moneda euro. Totuşi chinezii nu sunt dispuşi să ajute Europa oricum. Ei spun că, şi în condiţiile actuale, Europa nu este în lipsă de bani. Cauza principală a tuturor relelor din economia europeană este văzută de chinezi în faptul că europenii nu muncesc încă destul de mult. Astfel, un oficial chinez, Jin Liqun, preşedintele China Investment Corporation (CIC) a avertizat zilele trecute asupra faptului că „europenii ar trebui să muncească puţin mai mult, dacă vor să scoată zona euro din recesiune”. Acesta a afirmat că occidentalii se bazează prea mult pe susţinere din partea statului (am trăit uite să o auzim şi pe asta spusă occidentalilor tocmai de China!), căutând soluţii din exterior la criza datoriilor, în loc să abordeze frontal problema. „Cauza principală a problemelor în UE este sistemul de ajutor de stat, construit astfel încă din al Doilea Război Mondial. Legile care induc lenea şi indolenţa. (…) Oamenii trebuie să lucreze un pic mai mult şi ar trebui să fie mai inovativi. Noi (chinezii-n.r.) lucrăm ca nebunii. Ţările din Europa au multe avantaje. Trebuie doar să apeleze la aceste avantaje, să muncescă ceva mai mult şi vor fi din nou pe propriile picioare” – a concluzionat oficialul chinez.
Aşadar, China ar putea reprezenta o speranţă pentru salvarea datoriilor suverane ale statelor din Uniunea Europeană. Însă oficialii şi conducătorii acesteia sugerează, atât vest-europenilor cât şi nouă, puţin mai voalat, că cel mai bine ne putem ajuta singuri, muncind mai mult şi fiind desigur mai inovativi. Şi în această privinţă cred că au dreptate. Nu este desigur cazul nemţilor, care ţin sus în permanenţă steagul muncii disciplinate în Uniunea Europeană. Însă, după cum ştim, grecii au ajuns unde au ajuns din cauză că au trăit şi benchetuit zeci de ani mult mai bine decât îşi puteau permite, din bani luaţi pe credite externe, dar cu muncă mai puţină, respectiv cu unul dintre cele mai reduse programe de lucru din Europa. La fel poate italienii şi spaniolii, care s-au învăţat să lucreze imigranţii (românii, în principal) pentru ei. Şi exemplele ar putea continua. Chiar şi la noi este loc de mai bine, de muncă şi inovaţie mai susţinute pentru a putea trăi mai bine. Altfel, de unde?!?

Tinu MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI